Simplu. Îmi place să gătesc cât mai simplu, însă mâncarea mea TREBUIE să aibă un efect WOW. Lucrurile surprinzătoare, aparențele înșelătoare, jocul cu și de-a gustul au, toate, un loc aparte în sufletul meu.

Tocmai de aceea, pentru cina noastră de astăzi am ales drept vedetă a show-lui culinar, piperul roz.

Auzisem de el, de mult, însă, deși m-am uitat după el, nu l-am găsit în magazine (e drept, nici nu m-am dat peste cap să-l găsesc, pentru că dacă mi-l doream neapărat, îl luam de pe net). Dar, deși l-am căutat fără să-l caut cu adevărat, uite că m-a găsit el pe mine. În piața de legume, fructe, bunătăți și pește a Chaniei cretane.

Cum mereu mă aflu într-o continuă vânătoare de gusturi extravagante și complet noi, deci a mirodeniilor, am pășit cu încredere în magazinul de condimente, unde piperul roz mi-a făcut cu ochiul. Nu am rezistat tentației și l-am cumpărat împreună cu un plic generos de sare neagră (care e mai mult roz) și cu o fiolă plină ochi cu firicele de șofran.

Ajunsă acasă, am ezitat să rănesc punguța cu piper, însă astăzi, sub imperiul unui tai-fun de gătit, în care sunt prinsă deja de vreo două zile, m-am gândit să fac ceva  cu boabele alea ”pițiponcărești”. Și pentru că habar n-aveam cu ce se mănâncă ele, le-am gustat întâi, apoi m-am minunat și în al treilea rând m-am decis să transform ”piperul” în personajul meu principal.

Acesta a fost și motivul pentru care n-am încărcat pieptul de pui cu arome și după ce l-am sărat și piperat, l-am gătit simplu, la cupor, în tigaia dry cooker, cu un sfert de pahar de vin alb (pentru o aromă fină) și cinci căței de usturoi pe care i-am aruncat în tigaie fără să-i curăț, doar pentru a-i atașa puiului în farfurie.