Cele mai noi articole din revistă

Quiche cu brânză şi harissa, gătită cu pasiune


advertisement

Dacă ar fi să privesc în mine cu toată sinceritatea, ar fi doar ca să constat că trăiesc cu pasiune fiecare clipă. Adică iubesc cu pasiune, urăsc cu pasiune, gătesc cu pasiune, dansez la fel, ascult muzică (tot cu pasiune). Şi când mă supăr, tot aşa e. De fapt fiecare aspect al vieții mele se află sub zodia pasiunii. De altfel nici nu cred că viața are sens și savoare, gust, aromă, dacă nu te bucuri de ea. Cu alte cuvinte e o prostie să o lăsăm să treacă fără să simțim cât de interesant și viu poate fi totul în jurul nostru. Fără să ne bucurăm de aerul proaspăt de dimineață, de cafeaua de la prima oară a zilei, de toate gusturile pe care natura, în marea ei generozitate, ne-a îngăduit să le simțim. Și de toate bucuriile și supărările pe care le implică experiența umană.

242523

Dacă ar fi să fac o listă cu pasiunile mele, aceasta ar fi scurtă. Destul de scurtă. Și ar cuprinde dansul, gătitul, muzica, grădina noastră fermecată, mâțele, călătoriile… Îmi plac multe lucruri, dar doar acestea îmi vin în minte acum. Dansul…însă….e marea mea pasiune. Și muzica. Și gădinăritul. Și designul interior. Și arhitectura. Și plantele aromatice. Și condimentele. Și… în funcţie de cum lovește inspirația.

167517

Azi, alături de voi, mă voi concentra pe două dintre ele: gătitul şi…gătitul. Neapărat în această ordine :D.

De două zile mă aflu în zodia quiche-ului. Plăcinta aceea sofisticată și fină, extrem de versatilă, pe care n-am mai pregătit-o de la Crăciun. Îmi place s-o prepar, îmi place s-o degust, însă cel mai mult îmi place că mă inspiră și mă provoacă să încerc combinații noi. Nu ieșite din comun. Nu încă. Dar, totuși, noi pentru mine. Gândite, dar negătite :). Cam cum a fost quiche-ul cu brânză și harissa (pudră orientală cu chilli și mentă) răcorită cu o salată inspirată din tzatziki-ul grecilor și salata de castraveți cu iaurt și mentă a arabilor.

202221

PS: Pentru a nu mai scrie încă o dată cum se face aluatul care poate fi păstrat, fără probleme la rece, în congelator, reţeta se află AICI. Tot aici mai poate fi găsită şi reţeta de Quiche Lorraine (o plăcintă clasică).

PPS. Noi am mâncat quiche-ul cu o salată răcoroasă de castraveţi cu sos de iaurt, inspirată din Grecia şi ţările arabe 🙂

 

Dacă îți place, dă un like și un share:

Adăugată de

Promoții și reduceri

Alexandra

Gatitul ca o pasiune, nu ca necesitate. Revista aceasta este o călătorie. În alte lumi. Cu gust. Iar dacă te-ai săturat de tocana de cartofi, eşti deschis(ă) la minte, te ...

Similare

ULTIMELE ARTICOLE


Campania ”Și eu dau aripi!”: De ce să ajutăm? Pentru că putem :)
Le vedem, uneori, acolo sus, pe cer, cu aripile lor frumoase larg întinse, în zbor....

Cel mai bun aluat de pizza se face ”la ochi”
Ne-am obișnuit să măsurăm totul în bucătărie. Și dacă nu folosim cântarul și precizia lui,...

Pregătește un ice tea de vară în 3 pași simpli!
Îl găsim la sticlă pe la toate magazinele și, dacă nu suntem atenți, am putea...

Cum să cumperi o locuință pe care nu ți-o permiți (I)
Hmmmm….Sună cam ciudat, știu. Dacă nu-ți poți permite o anumită locuință pe care, poate, ți-o dorești, sau la care visezi...

Cum să pregătești cea mai bună ceapă caramelizată?
Uneori, în unele rețete, nimic nu e mai bun decât ceapa caramelizată. Bulb banal și pișcător, care nu e recomandat...

Vopsește ouăle roșii în mod natural
Ori de câte ori mă gândesc la Paști (Paște) îmi amintesc de bunica. Ea pregătea fel de fel de bunătăți...
Mai multe articole

Promoții & Reduceri