Viena nu îmi este deloc străină. Noi două ne-am întâlnit de multe ori de-a lungul ultimelor decenii. Începând chiar cu 93, când, copil fiind, născut și crescut între clădirile cenușii ale comunismului, m-a uimit și uluit cu luminile și clădirile sale albe.

(în zbor deasupra Sibiului)

Ca fostă capitală a imperiului din care Transilvania mea a făcut parte, e un soi de respect  care mă leagă de Viena și poate acesta este motivul pentru care mă întorc pe străzile sale cu mare plăcere. Întotdeauna.
Am cam chiulit de pe blog în ultimele două săptămâni (parcă două au fost, nu?), însă am avut un motiv pentru toate. Pentru că pe lângă sărbătorile care ne-au ținut pe toți departe de calculatoare, internet și alte lucruri ”spurcate” (:))))), Revelionul m-a găsit la Viena, bând gluh punsch alături de alți 600.000 de oameni câți au fost în centrul capitalei Austriei.

(Sfântul Ștefan, Domul)

(la Schoenbrunn, cam zgribulită)

Oh și a fost frumos… Am văzut unele dintre locurile prin care nu am mai trecut (până acum), am gustat multiculturalitatea orașului, pentru că nu ne-am delectat doar cu deja banalul șnițel vienez cu salată de cartofi, ci am mâncat și mâncare thailandeză, japoneză, vietnameză, indiană.
Și de se întreabă cineva, ce m-a uimit cel mai mult și mai mult, aceștia au fost vietnamezii, care, cu mica lor afacere de familie ne-au pus în farfuriile din față bucate extrem de ciudate. Deloc adaptate la gusturile europene, tind să cred. Și o spun eu, care sunt ceea ce se cheamă un aventurier în ale gustului, mâncării și mâncatului.

În rest….toate au fost la fel de frumoase. Iar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut un pește, un sturion, pe care nu l-am mâncat, ci l-am admirat de la ”distanță”, la grădina zoologică. Nu fără părere de rău să văd o creatură atât de interesantă blocată într-un acvariu. Generos, dar totuși un acvariu.  Însă, așa cum e normal pentru două ființe din lumi diferite, ne-am privit în ochi de la distanță, ne-am ”salutat”, eu l-am admirat. Și ne-am întors fiecare la ale noastre. El la cercurile lui din apă, eu la curiozitatea mea legată de toate, inclusiv de mâncare.

Și nu ne-am întors acasă cu mâna goală, pentru că după  ce ne-am rotit, în zbor, ca niste berze cu aripi lungi, pe deasupra Sibiului (pe care l-am și fotografiat 🙂 ) și o raită pe la Carrefour (la raionul cu produse internaționale), am recreat în ”atelierul” meu din bucătărie,  supa de pui și ciuperci thailandeză, picantă și cu lapte de cocos. Care, dacă reușești să te familiarizezi puțin cu aroma dulceagă moale a laptelui de cocos, îți va plăcea foarte mult. Mai ales că am reușit să redau întocmai gustul așteptat :).