”Să fierbi orezul nu e mare filosofie” vor fi tentați mulți să gândească. Lunga și complicata mea istorie cu cereala asiatică, la fel ca și eșecurile repetate mi-au arătat, însă, că treaba asta cu orezul nu e chiar așa…o nimica toată.
Și de fiecare dată când am avut impresia că ”Gata, știu!”, iar o dădeam în bară. Cea mai des întâlnită problemă fiind apa prea multă.
Pentru că n-am mai rezistat eșecurilor, m-am gândit să mă uit în ograda lui, de-acasă, ca să aflu cum vine treaba cu orezul și cum să-l fierbi în așa fel încât rezultatul să fie așa de bun încât să se minuneze până și asiaticii.
Așadar…cum fierbem corect orezul? Vorbim despre orezul cu bob lung, care nu se lipește și care e foarte îndrăgit în lumea întreagă.
1.Pregătește o cratiță cu capac transparent, în care pui două măsuri de apă la o măsură de orez (eu am pus un pahar de orez și două pahare de apă) plus puțină sare
2.Lasă totul la foc mare, fără capac, până când apa începe să fiarbă
3.Când apa începe să fiarbă, fă focul mic și pune capacul cratiței. Lasă să fiarbă timp de aproximativ 15 minute, până se evaporă toată apa
ATENȚIE: Pentru că orezul e timid și nu-i place să fie deranjat, după cum spun asiaticii, rezistă tentației și nu te uita la el în timp ce fierbe (te poți uita, dar prin capac). Deci nu ridica deloc capacul și nici nu amesteca în el.
No comments yet.