Sintra (Portugalia). Magia s-a născut la Quinta da Regaleira

Sintra (Portugalia). Magia s-a născut la Quinta da Regaleira

Deși este o fântână, niciodată n-a adăspostit apă. E o ciudățenie. Cu forma ei de turn răsturnat și cu toate acele scări care te duc. Pas cu pas. Răsucit. Până în măruntaiele pământului.

Creată urmând principiile magice și greu de pătruns ale Tarotului, ”Fântâna inițiatică”, după cum a fost botezat locul cel misterios, face inima să bată mai tare, pentru că nu știi la ce să te aștepți odată ce ai ajuns jos. Despre tunelurile care pornesc de aici spre alte locuri ale grădinii uriașe am mai citit, dar cert este că în timp ce stai acolo sus, la gura fântânii, nu ai nici cea mai mică idee despre ce te așteptă la capătul scărilor aflate în umbă.

Fântâna inițiatică

27 de metri adâncime

Cu cei 27 de metri adâncime, ”Fântâna inițiatică” constituie, poate, principala atracție a Quintei da Regaleira din Sintra, un domeniu uriaș din patrimoniul UNESCO, aflat la 2.25 euro și 40 de minute de mers cu trenul de Lisabona, și care se poate lăuda cu un castel de inspirație romantică și cu o grădină magică plină de plante rare. Grădina este și cea care are puterea de a întoarce pe oricine în timp, în vremea cea minunată a copilăriei. Prin entuziasmul pe care-l sădește în sufletul muritorului, ce se vede aruncat aici într-un labirint de poteci risipite în susul și-n josul domeniului, tuneluri și fântâni misterioase, animale fantastice, din piatră, turnuri crenelate, toate risipite sub privirea calmă, oarecum trufașă, a Castelului Maur, aflat pe vârful muntelui învecinat.

Mai bine te trezești devreme

De te afli în Lisabona, ca să ajungi la Quinta da Regaleira ar fi bine să te trezești cât mai devreme și să fugi la tren. Asta dacă nu vrei să stai la coadă pentru a coborî în Fântâna inițiatică și pentru a pierde, odată cu hoardele de turiști care ajung aici, orice sentiment de aventură și fascinație. Pentru că fântâna este o bucurie. Un sentiment care se intensifică odată cu fiecare treaptă, cu umbra care se tot îngroașă, pentru ca jos, să se deschidă într-un tunel ce te duce pe sub pământ la un iaz înțesat de mătasea broaștei pe care-l treci sărind din piatră în piatră. Sau…. Dacă decizi să urmezi o altă bifurcație subpământeană…spre Fântâna neterminată. Un loc la fel de spectaculos ca primul și care te scoate la lumina caldă a zilei urmând cercuri concentrice, și nu de melc precum Fântâna inițiatică.

Opera lui Luigi Manini

Din păcate pentru căutătorii de relicve, construcțiile fantastice aflate la Quinta da Regaleira nu se pot lăuda cu o valoare istorică deosebită. Cu toate acestea pasionații de mistere, grădini, natură și povești vor fi fascinați. De ingeniozitatea și talentul arhitectului italian Luigi Manini, care la începutul secolului al XX-lea a proiectat castelul și grădina. Toate acestea n-ar fi fost însă posibile fără banii, fantezia și pasiunea pentru francmasonerie și mistere a proprietarului de atunci a domeniului, Antonio Augusto Carvalho Monteiro, cunoscut drept Monteiro Milionarul. Originar din Brazilia, posesor al unei diplome în Drept, Monteiro a fost moștenitorul unei averi uriașe pe care familia sa a dobândit-o în urma comerțului cu cafea și pietre prețioase și și-a folosit cunoștințele și puterea financiară pentru a aduce pe proprietatea sa din Sintra fel de fel de plante rare, dar și pentru a construi un palat fantastic în deplin acord cu pasiunea pentru mistere și științele oculte.

Orașul cu patru castele

Quinta da Regaleira, dimpreună cu iazurile și fântânile sale, cu tunelurile de sub pământ ce te scot în diverse locuri din grădină, cu potecile care șerpuiesc pe lângă castani, crini africani, seqoia și alte plante greu de întâlnit pe la noi, cu câmpul său de lavandă și aerul provensal nu constituie, însă, singura atracție a Sintrei. Localitatea, care este una dintre cele mai bogate orașe din Portugalia, se poate lăuda cu nu mai puțin de patru castele, restaurante cu stele Michelin, mii de turiști și două deserturi – Queijadas de Sintra și Travesseiros de Sintra – care trebuie neapărat gustate.

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.