Cum îngrijim tigaia din fontă?

Cum îngrijim tigaia din fontă?

Oricât de zvăpăiată aş putea părea la prima vedere, la a doua ţi-ai putea da seama că am foarte mare grijă de lucrurile mele. Asta poate din cauză că aleg cu mare grijă fiecare obiect, optând întotdeauna pentru calitate în detrimentul cantităţii. Adică mai bine am două rochii care-mi plac mult decât zece din material prost. Mai bine cumpăr cea mai scumpă ciocolată sau felie de brânză pe care mi-o pot permite decât să iau câte zece bucăţi proaste din fiecare.

5r

Nici în bucătărie nu fac rabat de la calitate şi prefer să mănânc mai puţin şi bine, decât mult şi prost, în materie de vase şi ustensile experienţa spunându-mi că o oală ieftină nu numai că nu-şi face treaba, dar ţine şi mai puţin, pe termen mediu şi lung afacerea dovedindu-se chiar proastă.

4r(după ce am cumpărat tigaia, aseară, m-am prefăcut că sunt o asistentă – aşa a spus soră-mea – care are grijă de un moşulică invizibil :))))))

Fidelă acestui principiu şi fiind mereu deschisă oricăror oportunităţi care mă ajută să folosesc cât mai puţine vase şi ustensile la gătit, am decis să investesc într-o tigaie din fontă. Tigaia asta este minunată. Şi nu numai din pricină că o poţi muta cu uşurinţă de pe sobă, în cuptor şi din cuptor iar pe sobă (pentru că nu are mâner din plastic) dar poţi găti în ea tot ce-ţi trece prin cap. De la ouă ochiuri şi omlete, la feluri principale, cărnuri şi chiar deserturi şi prăjituri.

6r

Dar nu se prinde mâncarea? M-am întrebat cu multă sinceritate. Răspunsul este simplu şi unul singur: NU! Dar cu o condiţie: să supui tigaia unui „tratament” special înainte de a o folosi şi apoi să îi oferi un minim de atenţie după fiecare mâncare.

Ce facem prima dată (înainte de a o folosi)?

1. Pune tigaia pe foc iute până se încinge bine

2. Toarnă puţin ulei în ea (ai grijă să foloseşti mănuşi termorezistente) şi cu un şervet de hârtie unge tigaia pe toate părţile.

3. Las-o să se răcească

4. Repetă operaţiunea de încă două ori

Ce facem după ce o folosim (de fiecare dată)?

1. Spal-o bine cu apă şi detergent

1

2. Usucă bine tigaia după ce ai spălat-o, pentru că dacă rămâne chiar şi o picătură de apă pe suprafaţa ei, te vei trezi cu rugină

23. Cu ajutorul unui şervet de hârtie îmbibat în ulei, unge tigaia pe toate părţile şi, apoi, o poţi depozita

3

Ce facem dacă apare rugina?

Dacă ai de-a face cu o tigaie de fontă veche şi ruginită, pentru a o face din nou funcţională este suficient să o speli, să o cureţi bine cu un burete de sârmă, iar apoi să îi aplici tratamentul de la prima folosire.

Enjoy!

 

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.