Mă gândesc cu amuzament cum a primit tanti aia de la alimentara de cartier cererea mea. ”Patru kilograme de făină, vă rog”, i-am spus acum câteva zile vânzătoarei, care m-a privit puțin mirată. Da, știu, nu par a fi genul care gătește. Chiar deloc. Mai degrabă am aerul cuiva care se uită toată ziua în oglindă. După cum mi s-a spus de-atâtea și-atâtea ori. Așa că probabil doamna s-a gândit că folosesc făina pentru împachetări, cataplasme sau Dumnezeu știe ce nebunii de tratamente cosmetice recent intrate pe piață.
Concluzia pe care o trag de aici e că niciodată nu trebuie să-i etichetăm pe oameni după exteriorul pe care ni-l arată. Pentru că niciodată nu știm ce se ascunde în spatele hainelor, a chipului, zâmbetului sau machiajului. Și că, la o privire mai atentă, judecata noastră inițială poate eșua lamentabil.
Ca să revin la oile noastre, în ultima vreme am consumat făină așa de multă de zici că am mâncat-o pe pâine. Nu știu cum s-a întâmplat, dar cuptorul nostru a copt rânduri și rânduri nesfârșite de focaccia. Cu ierburi și ulei de măsline, cu piper negru, cu roșii uscate la soare, dar fiecare dintre ele unsă cu ulei de măsline extravirgin și pudrată bine cu sare aromată.
Poate din cauză că nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl am când îmi împletesc degetele în aluatul călduț, pentru a-l frământa, dar și pentru că am devenit puțin dependenți de focaccia, am consumat făină într-o veselie și am evitat să mai trecem pe la magazin pentru a cumpăra pâine.
Aluatul cu drojdie nu este, însă, singurul în care îmi place să-mi afund degetele ci și cel fraged, preparat cu unt rece, favoritul tartelor și quiche-urilor, savurate cu drag și spor în casa noastră.
Aluatul în sine nu este atât de dificil de pregătit pe cât ar putea părea la prima vedere. Ce îl face complicat este timpul de care are nevoie. Pentru a sta în frigider cel puțin o oră după ce a fost pregătit, pentru a sta din nou în frigider cel puțin o jumătate de oră după ce l-ai întins în tavă (deci cu tavă cu tot), pentru a fi copt cam 15 minute, înainte de a-i pune umplutura, înțepat pe fund 🙂 și cu greutăți pentru a nu se umfla, iar apoi pus din nou la copt până se face umplutura. Așa că cel mai bine, dacă vrei să scutești timp, este să-l pregătești cu o zi sau câteva ore înainte să ai nevoie de el și să-l ții între timp la rece. Ori în frigider, dacă îl vei folosi în scurt timp, sau la congelator dacă îl pregătești cu câteva zile înainte.
Destule bătăi de cap. E adevărat. Însă, din cauza untului care e musai să fie rece (de asta stă așa de mult timp aluatul în frigider) când ajunge în cuptor, rezultatul final este incredibil de bun – pe de o parte – și atât de fraged de ți se topește în gură – pe de alta 🙂
Iată, însă cum se face:
*făină albă, normală (eu am folosit cam 400 de grame)
*unt de la frigider (eu am folosit cam 150 de grame)
*un praf de sare
*apă rece, ca gheața
Preparare:
1.Rade untul pentru a-l putea încorpora mai repede
2.Cerne făina într-un bol mai mare, presară puțină sare peste, amestecă și adaugă untul
3.Adaugă untul în făină și amestecă bine până când se încorporează. Strânge făina cu unt în mână și dacă e sfărâmicioasă mai adaugă puțin unt, până când compoziția începe să se lege mai bine
4. Pentru a ajuta amidonul să reacționeze, toarnă puțină apă în compoziție, încorporeaz-o și dacă aluatul tot nu se leagă când îl strângi în palmă, repetă.
5.Rezultatul final este un aluat fraged legat, dar nu moale sau apos, pe care-l poți modela, dar și rupe cu ușurință
6. Transformă aluatul fraged într-o minge, învelește-l în folie alimentară și dă-l la frigider pentru cel puțin 1/2 de oră.
No comments yet.