Întotdeauna am spus: de vrei să cunoști sufletul unui popor trebuie să stai cu el la masă. Să-i guști mâncarea… băutura. Iar dacă ești curios să împingi puțin ușa întredeschisă spre sufletul său, e suficient să-i păturnzi în bucătărie.
Când se află în preajma mâncării, oamenii suportă o transformare magică. Se deschid ca prin minune. Și povestesc…povestesc…câte în lună și în stele.
De multe ori am spus că oamenii sunt, în esență, la fel. Cultura, religia sunt cele care ne deosebesc. În această seară însă….Am avut o revelație.
Credit foto: The Pomegranate Diaries
Da, suntem construiți din carne și oase, din fire de mușchi, vene, iar prin trup ne pulsează sângele. Dar, deși, suntem alcătuiți din aceleași ”ingrediente”, ne deosebim fundamental unii de ceilalți. Am simțit acest lucru. Astăzi. Când, din aproximativ aceleași ingrediente, am alcătuit două mâncăruri total diferite. Ca aspect…ca gust… ca impact.
Ce interesant! Și minunata descoperire nu reușește decât să mă provoace. Să călătoresc culinar în cât mai multe locuri și să fac opriri lungi. Sau scurte. În funcție de fascinația pe care o exercită asupra mea. În cât mai multe bucătării.
Ce s-a întâmplat e banal. Am cumpărat două kilograme de vinete, hotărâtă să le transform în două feluri de mâncare: banala salată de vinete știută de toată lumea. Și…altceva. Opțiunile au fost multiple – vinete sacrificate în cubulețe și fierte în ghiveci, tăiate felii și coapte, ori scobite și umplute cu carne de pui. Însă nefiind omul care se mulțumește cu banalități m-am decis să prepar Mirza Ghassemi.
Credit foto: Sister’s Kitchen
Ce? Ce-i asta? Veți spune, probabil. Un fel de mâncare, cu vinete, roșii, ceapă, usturoi, ou și turmeric, venit din nordul Iranului.
Oh, da, mi-a ieșit. O minunăție. Dar mai ales, cu totul și cu totul altfel decât salata de vinete în care am pus vinete (bineînțeles), ou (la maioneză), ceapă și un cățel de usturoi.
No comments yet.