Deși la prima vedere am putea crede că eleganța este o problemă ce ține exclusiv de hainele pe care le purăm sau de pantofii pe care-i încălțăm, lucrurile nu stau nici pe departe așa. Eleganța este strâns legată de mai multe aspecte, începând de la ținută, continuând cu limbajul pentru care optăm și ajungând până la educație.
Dacă nu vrei să te transformi în ceva ce nu vrei să fii, sau nu vrei să transmiți un mesaj total greșit despre tine, ai grijă la patru factori foarte importanți, care te pot pune într-o lumină foarte proastă.
1. Nu folosi un limbaj vulgar
foto credit: womensweb
Există multe, prea multe femei, care cred că un limbaj specific masculin, cu accente vulgare, le va sublinia forța. Nici gând. Dacă îi întrebi pe bărbați, vei afla că, deși, poate nu-i deranjează foarte tare limbajul vulgar la o femeie din gașca lor, o vor aprecia întotdeauna și vor fi atrași de femeia care se va abține de la a vorbi la fel de buruienos ca prietenii lor.
2.Fustă scurtă mulată și decolteu adânc, a BIG No No
foto credit: phillymag
Există câteva legi nescrise ale echilibrului în vestimentație, pe care trebuie să le știi dacă nu vrei să devii din atrăgătoare, vulgară. Una dintre aceste ”reguli” spune că niciodată, dar NICIODATĂ să nu combini în aceeași ținută un decolteu adânc cu o fustă scurtă, mulată. Cel mai bine e să alegi fie fusta scurtă și mulată, fie decolteul. Asta dacă nu vrei să arăți ca o profesionistă proaspăt venită de pe ”centură”.
3.Încălțăminte, în funcție de locul în care mergi
foto credit: psych2go
Regulile din vestimentație au evoluat foarte mult în ultimii ani, acum nefiind absolut necesar să-ți asortezi poșeta cu pantofii, după cum era obligatoriu odinioară. Pe de altă parte, dacă firma ta permite tocurile puțin mai înalte și poți lua cu tine la birou pantofii aceia atât de dragi, care îți lungesc picioarele, renunță la ei, dacă mergi într-o excursie la munte, sau la salină. Nimic nu e mai amuzant decât să vezi o Evă chinuindu-se să nu-și rupă picioarele pe terenul accidentat de la munte sau din vreo peșteră.
4. Nu te îmbăta
credit foto: jezebel
Nu toată lumea rezistă prea bine efectelor alcoolului. Dacă ești în oraș, bei un pahar de vin (sau două) și simți că începe să se învârtă puțin peisajul, mai bine oprește-te și ia-ți o apă ca să-ți revii. Nimic nu este mai neatrăgător și mai lipsit de eleganță decât o femeie frumoasă, care arată ca scoasă din cutie, vomitând într-un bar sau fiind în pragul leșinului. Mai bine bea-ți vinul însoțit de apă și nu vei risca să te faci de mândra minune.
No comments yet.