Azi nu mă simt în stare să scriu nimic. Interesant, spiritual sau de duh. Și, culmea, nici de vorbit nu prea am chef. Spun ”culmea”, pentru că asta se întâmplă foarte rar. De doar câteva ori pe an. Dar acestea sunt momentele în care îmi încarc bateriile pentru noi săptămâni de ”sporovăială” :)))). Cam acestea sunt și situațiile în care lumea mă întreabă dacă am pățit ceva, dacă mă simt rau său sunt supărată. Hehe! N-am nimic. Doar iau o mică pauză.
Și pentru că n-am chef de gândit, o să redau aici ceva ce scriam în octombrie 2008 și o rețetă bună cu miros și gust adânc…de pădure. Și ciuperci.
”azi simt iz de melancolie. m-a cuprins de ieri, asemeni unei mâncărimi în palmă și nici acum nu-mi dă pace…
toamna are, parcă, o structură leneșă, care ne cuprinde pe toți ca într-o capcana dulce…..moțăim cu blândețe în timp ce adulmecăm aerul zaharisit, încărcat cu aromă de struguri.
ah și mustul-trupul fin, lichid, al boabelor…..un borcan întreg de miere s-a răsturnat sub copacul din colț prin care soarele își cerne lumina.
toamna e plină, cu buze senzuale, cu parfum tremurător cu nunți și iubiri împărtășite….și aș trăi un anotimp întreg într-o singură clipă, ca să o pot revedea cu ochii minții de o mie de ori.
s-a dus vara!”
Rate this recipe
1 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.