Pizza cu blat de mămăligă cu brânză și ouă de prepeliță

Pizza cu blat de mămăligă cu brânză și ouă de prepeliță

Pizza cu blat de mămăligă nu va avea nicidecum gustul pizzei obișnuite. Ci va fi cu muuuuult mai bună. Sau, poate, doar mie mi se pare așa, nefiind cel mai mare fan al pizzei. Partea amuzantă e că nici fan de mămăligă nu mă declar. Recunosc, însă, că există pe lume mâncăruri care nu au niciun sens fără preparatul din porumb. Iar, în cazul acesta, tocănițele sunt cel mai bun exemplu.Dar dacă nu seamănă cu pizza aia clasică, atunci ce gust are?” Se va întreba probabil câte cineva. Așa că o să răspund. Pizza din povestea noastră seamănă cu tot ce are mai bun – ca gust – copilăria și casa părinților, ea având rolul de a ne trimite în timp și spațiu, acasă, cu ai noștri, când mâncam mămăligă cu brânză și ”păpăradă” (reg. omletă), Pomana porcului, bulz și alte asemenea minunății.

Și pentru că mămăliga e soră bună cu ouăle prăjite, n-am putut să rezist tentației. Așa că am spart câteva ouă de prepeliță. Vreo 11. Peste ea. Înainte de a o pune în cuptor. Să se topească brânza. Și să se cunoască bine toate aromele.

PIZZA CU BLAT DE MĂMĂLIGĂ ȘI OUĂ DE PREPELIȚĂ

Ingrediente pentru ”blat”:

*mălai grișat

*1/2 de cutie de cremă de brânză de orice fel

*1 cub de unt

*sare

Ingrediente pentru sosul bază:

*1/2 de conservă de roșii

*2 căței de usturoi

*1 lingură ulei de măsline

*oregano, busuioc sau orice îți place (eu am folosit Ierburi de Provence)

Ingrediente pentru topping:

*ouă de prepeliță (câte vrei). Eu am pus 11, dar poți folosi și ouă de găină

*câteva felii de salam de Sibiu

*3 ciuperci Champignon (opțional) tăiate felii

*câteva felii de brânză Brie

*brânză Cheddar rasă pe răzătoarea mică (sau cașcaval, Gouda, Emmentaler, orice brânză veche ce se poate rade și se topește, dar nu brânză afumată, pentru că schimbă gustul preparatului)

Preparare:

1.Pune apă calduță într-o oală, la foc mediu și adaugă sare. Gustă apa, pentru că, mămăliga va fi la fel de sărată ca apa

2.Când apa începe să fiarbă, adaugă un cubuleț de unt și mălaiul grișat. Nu pune foarte mult, pentru că vrem ca mămăliga să fie mai degrabă mai moale decât foarte vârtoasă

3.Amestecă mălaiul bine, dă focul mic, pune-i un capac oalei și lasă să fiarbă, amestecând din când în când, cu un tel

4.După ce mămăliga a fiert, adaugă crema de brânză și amestecă bine până se încorporează complet

5.Pune o hârtie de copt într-o tavă largă, de cuptor și toarnă mămăliga pe hârtie. Cu ajutorul unei linguri întinde-o până ce are o grosime de aproximativ 2 centimetri și dă-i o formă rotundă. Las-o vreo 5-10 minute să se întărească

6.Pornește cuptorul la 200 de grade și apoi ocupă-te de sosul pentru bază.

7.Pune într-un blender cățeii de usturoi, roșiile din conservă, uleiul și ierburile și blenduiește bine, după care potrivește de sare și piper

8.După ce mămăliga s-a întărit, întinde sosul pe toată suprafața ei și apoi așează celelalte îngrediente cât mai disparate și în așa fel încât să arate cât mai bine.

9.Sparge ouăle de prepeliță din loc, în loc, sărează și piperează pizza, apoi dă-o la cuptor pentru aproximativ 15 minute, sau până se încheagă ouăle

ATENȚIE: Nu lăsa pizza prea mult la cuptor, pentru că ouăle se vor întări prea mult, iar gălbenușurile vor căpăta o culoare neplăcută, ușor verzuie, total neapetisantă.

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 1 rating

CADOURI Lullula – recomandarea Rețete Fine

About Chef

Related Recipes