Sofisticat: Dutch Baby - clătită sărată cu parmezan și ouă

Sofisticat: Dutch Baby – clătită sărată cu parmezan și ouă

Dacă ești în căutarea acelui preparat perfect care să scoată din anonimat orice masă pe care o pregătești, nu pleca mai departe. Dutch Baby este exact ceea ce îți dorești. Dulce sau sărat, ultra versatil, preparatul, german la origine, nu este altceva decât o clătită uriașă coaptă în cuptor. Ceea ce o face cu adevărat întresantă este forma sa neobișnuită, întrucât Dutch Baby se va umfla să-ți fugă din tigaie. Cu alte cuvinte va aduce în viața noastră exact acel element de surpriză, extraordinar și de umire copilărească, de care avem cu toții nevoie în această perioadă de blocare în casă.

DUTCH BABY CU PARMEZAN ȘI OUĂ

Ingrediente pentru două persoane:

Pentru Dutch Baby:

*3 ouă întregi

*1/2 cană de făină albă

*1/2 cană de lapte

*1 praf de sare

*1 cubuleț de unt

Notă: Pentru ca Dutch Baby să se umfle spectaculos este nevoie ca toate ingredientele (mai puțin untul) să fie la temperatura camerei

Pentru topping:

*parmezan ras

*2 ouă (câte un ou pentru fiecare persoană)

*roșii cherry tăiate în patru și pe jumătate (pentru diversitate)

*ierburi (cimbru, oregano sau orice preferi)

*sare & piper

Mai ai nevoie de:

*1 tigaie mare din fontă

Preparare:

1.Pornește cuptorul la 220 de grade Celsius și pune tigaia din fontă la încins pentru aproximativ 30 de minute

2.Într-un bol bate ouăle cu un tel și apoi amestecă-le cu laptele, sarea și făina. Bate totul cât mai bine posibil

3.După ce tigaia s-a încins, pune cubulețul de unt și apoi toarnă aluatul de clătită în tigaie.

4.Lasă cuptorul la 220 de grade și cocace clătita timp de aproximativ 20- 25 de minute până când începe să se rumenească bine

Atenție! Sub nicio formă să nu deschizi ușa cuptorului pe perioada cât clătita se coace, pentru că se va desumfla și se va pierde tot efectul 🙂

5.În timpul în care se coace Dutch Baby, prăjește ouăle

6.Când clătita s-a copt, scoate-o din cuptor și apoi rade pe deasupra parmezanul, așează ouăle și roșiile cât mai artistic, eventual adaugă puține frunze de salată pe ici, pe colo

7.Condimentează cu sare, piper și ierburi și bucură-te de o masă minunată.

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 1 rating

About Chef

Related Recipes