Ayurveda, medicina veche indiană spune că, pentru a-ți oferi satisfacție deplină, mâncarea trebuie să cuprindă toate gusturile . Așa și numai așa, în momentul în care te vei ridica de la masă nu vei mai simți nevoia de desert sau de tot felul de alte ronțănele. Mănânci odată și nu-ți mai bați capul cu fel de fel de pofte care îți fac cu ochiul de după colțuri.
Azi nu mă simt tocmai bine. Nu, n-am răcit, deși viroza își cam face de cap prin oraș, dar o migrenă urâțică s-a cuibărit între tâmplele mele și greu…greu se dă dusă. Durerea asta sâcâitoar mi-e însă familiară, așa că știu că va pleca în curând, dar până atunci o dreg cu pastile, cu fructe proaspete, iaurt cu miere de albine și cu gânduri bune.
Acesta este și motivul pentru care după ce am dormit, m-am trezit și am adormit iar, când mi-am mai revenit puțin m-am gândit să sperii durerea cu ceva bun, bun de mâncare: teriyaki de pui cu mango, o rețetă proprie (mai sunt rețete pe net, dar eu prefer să fac lucrurile după capul meu) care mă bântuie de ceva vreme și care a ieșit M.I.N.U.N.A.T.Ă.
Din cauză că a avut de toate: gust dulce, acrișor, sărat și picant în proporții egale, pui și fructe, un sos bogat și complex care s-a îmbinat numai bine cu simplitatea orezului basmati.
Rate this recipe
1 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.