Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Nu-mi pasă de reguli și poveștile de genul ”Așa se face”, ”Așa e frumos”, ”Așa trebuie”, ”Așa face toată lumea”, ”Așa zic specialiștii” mă lasă rece. Cu alte cuvinte, dacă-mi vine să pun brânză în orezul basmati, nu-mi pasă că ”nu se face”, ”nu se cade”, ”nu-i corect” sau ”e ciudat” și-l pun. E și ăsta, cred, un fel de rebeliune și deși nu mi-am propus să fac revoluții, încalc fără pic de considerație toate regulile. Sau, dacă nu toate, măcar pe cele care nu mi se potrivesc sau care nu-mi spun nimic.

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Am fost foarte ocupată în ultima vreme. Și de aceea am și lipsit atât de mult. Vara aceasta, însă, n-a fost vară pentru mine. De fapt a fost, dar cu totul altfel decât până acum. Pentru că dacă înainte adulmecam vremea bună și dulce în drum spre și de la redacție, rămânând apoi prinsă în treabă, vara aceasta a fost total (și ciudat) de diferită.

Am muncit în grădină (și nu LA grădină), am gătit, am fost în vacanță. Dar totul a fost altfel. Mâncarea a avut alt gust, limonada la fel. Cafeaua de dimineață a fost mai aromată decât o știam. Și bănuiesc că așa se simte libertatea.

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Pentru că nimic nu se compară cu sentimentul acela de a fi stăpân pe propria viață și timp, de a fi tu cel care face regulile, ci nu cel care joacă după cele pe care le fac alții, fără să crâcnească.

Sentimentul acesta merită toate angoasele și temerile pe care le-ai putea avea când te decizi să muncești și să fii pe cont propriu. Dar și toate luptele cu care te întâlnești pe drum. Merită totul. Mai ales mândria de a ști că scările pe care le urci. Mai greu sau mai ușor, în funcție de zi. Sunt treptele TALE.

Acestea fiind spuse, ia să vedem cum se prepară o supă uscată. Sopa Seca, pe numele ei. Cam așa cum le place să mănânce sud-americanilor.

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 2 mâini de tăiței de supă
  • 2 roșii mari
  • supă de pui (apă sau supă făcută dintr-un cub)
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • 4 căței de usturoi
  • 1 ceapă mare
  • sare
  • piper
  • puțin oregano uscat
  • 1/2 linguriță de cardamom pudră (se găsește la plic, în supermarket)
  • puțină brânză rasă

Mai ai nevoie de:

1 oală de supă sau un wok antiaderent

Preparare:

*Toacă mărunt toate legumele

*În jumătate din cantitatea de ulei, la foc mic, rumenește tăițeii. Să stai lângă ei că au tendința să se ardă foarte repede. Amestecă în ei, până devin aurii, după care scoate-i din oală sau wok și pune-i de-o parte

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

*În același vas pune restul cantității de ulei și, la foc mijlociu, sotează ceapa, usturoiul și roșiile

*Când legumele s-au înmuiat, adaugă supa de pui și păstrând focul la mijlociu lasă totul să fiarbă până începe să scadă (aprox 7 minute)

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

*Înainte de a adăuga tăițeii rumeniți, condimentează supa, după gust, cu sare, piper, puțin cardamom și oregano uscat. Gustă. Dacă ți se pare prea acră, mai pune o lingură de zahăr brun, iar dacă o vrei mai ”pișcătoare”, adaugă-i câțiva fulgi de ardei iute. (ai grijă că sunt iuți)

*După ce ai condimentat supa, adaugă tăițeii și, amestecând des, lasă-i să fiarbă în supă până când absoarb tot lichidul

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

*Când au absorbit lichidul și crezi că s-au fiert, gustă, mai adaugă sare, dacă simți că mai trebuie, apoi împarte supa pe farfurii și presară brânză rasă pe deasupra. (partea cu brânza nu e cuprinsă în rețeta originală, dar îi dă supei mai multă savoare. Eu am folosit brânză de capră mai tare).

Gătește ca în America de Sud: Sopa Seca (supa uscată)

 

 

Recipe Rating

  • (4.6 /5)
  • 7 ratings

CADOURI Lullula – recomandarea Rețete Fine

About Chef

Related Recipes