Cele mai noi articole din revistă

Vreau să slăbesc. Zucchini umpluți cu pui și brânză pentru o cină ușoară


advertisement

De vrei să slăbești, cea mai rea idee pe care ai putea-o avea ar fi să nu mai mănânci nimic sau să urmezi fel de fel de diete restrictive. Spun asta pentru că omul e o ființă ciudată și atunci când n-are voie să facă ceva, exact aia vrea să facă. Și oricâtă voință ai avea, reușești să te abții o dată, de două ori, dar în cele din urmă cedezi și, pentru că tot ai cedat, atunci o faci și lată. Așa, ca să știi o treabă.

PicMonkey Collage-3 (2)

Tocmai de aceea, când îți pui în cap să dai jos un kilogram, sau mai multe, în niciun caz nu fă o listă cu alimentele interzise. Pentru că exact la alea te vei gândi. Și îți vor bântui zilele, dar mai ales serile, când e cel mai greu să te abții de la mâncare. Cel mai bine e, când te apuci de liste, să le pui pe ”păcătoase” – adică chips-uri, ciocolată, prăjituri, eclere, alune, biscuiți cu brânză (și cam tot ce-ți ia mințile) – la categoria ”de gustat cât mai rar posibil”. Pe lângă asta, nu te du, nici în ruptul capului, flămând(ă) la cumpărături, pentru că tocmai pe astea le vei lua acasă și îți vor face, apoi, viața un chin știindu-le acolo, cuminți, într-un sertar.

1226527

Pentru că e posibil să cedezi, din când în când, mai bine cumpără cele mai mici ciocolate, și, dacă se întâmplă să ai pe-acasă mâncare ”păcătoasă” și să simți că mori dacă nu mănânci biscuiții ĂIA sau niște chipsuri, nu lua cu tine tot pachetul, pentru că pe tot îl vei mânca. Ia mai bine doi biscuiți sau o mână de chips-uri, ascunde pungile (pentru că dacă le vezi îți va fi greu să te abții) și savurează-le.

Slăbitul este, în mare parte, o problemă de voință și știu din experiență că lupta cu propria persoană e de departe cea mai dificilă. Tocmai de aceea, decât să te răfuiești cu tine, mai bine îți ușurezi o parte din muncă, eliminând pe cât posibil tentațiile. Mai mult decât atât, opritul din mâncat nu te va ajuta cu nimic. Pentru că deși va da rezultate pe termen scurt, pe termen mediu te vei trezi cu un dezastru. Asta din cauză că nimeni nu poate trăi fără mâncare, și când vei reîncepe să mănânci vei cădea imediat în vechile păcate. Doar ca să te recompensezi, nu de alta.

18

Ce e de făcut atunci?

Mănâncă mai puțin la fiecare masă, folosește farfurii mici, nu îți pune două porții (în cazul acesta degeaba folosești o farfurie mai mică), mănâncă legume cât mai multe (în stare crudă sau gătite la abur sunt cele mai bune), pentru că îți vor umple stomacul, îl vor ține ocupat și sunt foarte slabe în calorii. Scoală-te de la masă cu senzația că ai mai putea mânca fără probleme încă un pui, optează pentru mese dese și cât mai mici. Adică nu sta flămând(ă) până când simți că te apucă leșinul, pentru că atunci vei ceda, ci ia cu tine un fruct (pe care cel mai bine îl mănânci până pe la ora 15), bea cât mai multe ceaiuri, sucuri proaspăt stoarse de fructe și legume și apă. Diluându-ți sucul gastric, lichidele îți vor tăia din foame. La început, pentru că apoi te vei obișnui.

Și pentru că, după cum spuneam, nu e bine să flămânzești, prepară cine ușoare, ce constau în salate bogate cu semințe, brânză și (poate) un ou, legume la grătar, carne de pui, curcan sau pește, ori iaurturi natur (cele cu fructe din comerț conțin mult prea mult zahăr). Un astfel de preparat, extrem de gustos, construit după regulile bucătăriei mediteraneene, ce poate fi savurat și la prânz și la cina de la ora 18, sunt zucchinii umpluți, cu pui și brânză, pregătiți la cuptor. Care sunt extrem de ușor de pregătit.

15

Zucchini umpluți cu pui și brânză

Ingrediente:

  • 4 zucchini (cam 2 pentru fiecare persoană)
  • 1 vânătă mijlocie
  • 1 lingură de pastă de roșii
  • aproximativ 150 de grame de piept de pui fără piele, fără os
  • 1 ceapă mare
  • brânză rasă
  • 4 căței de usturoi
  • sare
  • piper
  • 1 lingură de oregano uscat
  • ulei de măsline extravirgin

Preparare

  1. Taie zucchinii de-a lungul, pe jumătate și curăță vânăta de piele și codiță
  2. Cu o lingură scobește zucchinii, apoi pune miezul într-un bol. Fă așa cu toți4
  3. Toacă vănăta mărunt și pune-o și pe ea în bol, lângă miezul de zucchini
  4. Toacă mărunt ceapa și usturoiul și taie puiul cubulețe cât mai mici
  5. Sărează dovleceii pentru că vor lăsa apă
  6. Pune o tigaie mare la foc iute și, într-o lingură de ulei de măsline sotează ceapa, usturoiul și puiul cam 10 secunde. Adaugă miezul de zucchini, de vânătă și pasta de tomate. Lasă totul la fiert, la foc iute, până când scad legumele.
  7. Gustă. Sărează, piperează și pune oregano-ul uscat
  8. Încinge cuptorul la temperatura maximă, scurge dovleceii de apă și pune-i într-o tavă încăpătoare, pe care ai uns-o cu puțin ulei de măsline. Piperează
  9. Cu o lingură pune din umplutura cu pui, în fiecare zucchini și presară-l pe fiecare în parte cu brânză rasă 71011
  10. Dă tava la cuptor și lasă legumele acolo până când se rumenește brânza (aproximativ 30 de minute)
  11. Fix la fel poți proceda și cu vinetele umplute, dar vor fi mai greu de mâncat din pricina pieliței18
  12. Ca să aibă efect, nu mânca zucchinii cu pâine, ci mai bine cu un sos din iaurt grecesc în care ai zdrobit un cățel de usturoi, pe care l-ai sărat, piperat și în care ai pus cam o jumătate de lingură de ulei de măsline extravirgin

Dacă îți place, dă un like și un share:

Adăugată de

Promoții și reduceri

Alexandra

Gatitul ca o pasiune, nu ca necesitate. Revista aceasta este o călătorie. În alte lumi. Cu gust. Iar dacă te-ai săturat de tocana de cartofi, eşti deschis(ă) la minte, te ...

Similare

  • Persoane : 4
  • Porții : 4
  • Persoane : 2
  • Porții : 2
  • Timp de gătire : 20 Min

ULTIMELE ARTICOLE


Campania ”Și eu dau aripi!”: De ce să ajutăm? Pentru că putem :)
Le vedem, uneori, acolo sus, pe cer, cu aripile lor frumoase larg întinse, în zbor....

Cel mai bun aluat de pizza se face ”la ochi”
Ne-am obișnuit să măsurăm totul în bucătărie. Și dacă nu folosim cântarul și precizia lui,...

Pregătește un ice tea de vară în 3 pași simpli!
Îl găsim la sticlă pe la toate magazinele și, dacă nu suntem atenți, am putea...

Cum să cumperi o locuință pe care nu ți-o permiți (I)
Hmmmm….Sună cam ciudat, știu. Dacă nu-ți poți permite o anumită locuință pe care, poate, ți-o dorești, sau la care visezi...

Cum să pregătești cea mai bună ceapă caramelizată?
Uneori, în unele rețete, nimic nu e mai bun decât ceapa caramelizată. Bulb banal și pișcător, care nu e recomandat...

Vopsește ouăle roșii în mod natural
Ori de câte ori mă gândesc la Paști (Paște) îmi amintesc de bunica. Ea pregătea fel de fel de bunătăți...
Mai multe articole

Promoții & Reduceri