Cum să cumperi o locuință pe care nu ți-o permiți (I)

Cum să cumperi o locuință pe care nu ți-o permiți (I)

Hmmmm….Sună cam ciudat, știu. Dacă nu-ți poți permite o anumită locuință pe care, poate, ți-o dorești, sau la care visezi de multă vreme, nu ți-o permiți și cu asta basta. Adică nu o cumperi, nu? Nu! Și vorbesc numai din experiență când spun că noi avem acum casa cu grădină la care am visat, foarte aproape de centrul orașului, fix cum ne-am dorit, în condițiile în care cu doar un an înainte să o luăm nici nu visam că acest lucru e posibil. Pentru că nu aveam nici banii necesari pentru o casă și nici nu știam cum am putea ajunge acolo unde ne doream.

În consecință, imposibilul este cât se poate de posibil și chiar se poate să îți cumperi o locuință pe care nu ți-o poți permite. Cum am făcut noi și cum poți face și tu, îți spun în continuare.

1. Întărește-ți nervii

Cel mai simplu e să alegi calea cea mai ușoară dintre toate. Adică te uiți în portofel și cumperi ceva de banii pe care îi ai, deși ți-ai dori altceva. Așa rămâi și fără bani, și nemulțumit. Ce trebuie să faci, este să te înarmezi cu răbdare. Pentru că dacă e foarte ușor să găsești o casă atunci când ai bani, când nu-i ai, trebuie să ai răbdare să apară OFERTA OFERTELOR.

2.OFERTA OFERTELOR

Cum să cumperi o locuință pe care nu ți-o permiți (I)(așa arăta OFERTA OFERTELOR, în cazul nostru)

Cum să cumperi o locuință pe care nu ți-o permiți (I)

Se referă la o casă sau un apartament care nu a trecut prin renovări, deci arată mai degrabă rău, nu are termopane, nici gresia aia scumpă care ți-ar plăcea ție, nici șapte camere. Un apartament sau o casă în stare… hai să-i spunem…jalnică (pentru că așa arată), cu zugrăveala scorojită, ferestre care au uitat cum arată vopseaua, dușumele mâncate de carii, acoperiș care a văzut și zile mai bune, sau un apartament la bloc în pereții căruia vezi toate urmele în care au fost odată cuie, întrerupătoarele sunt mai mult lipsă și ușile sunt lăsate din țâțâni.

Acestea sunt cele mai bune locuințe. Pentru cumpărat. Pentru că vei face renovările cu materialele bune, pe care le vrei tu, pentru că vei ști ce se află în pereți și dedesubtul dușumelelor, pentru că ai schimbat TU totul. Tu sau meșterul tău. Oricum ar fi, prețul acestui gen de locuițe va fi cu mult mai jos decât cel al pieței (pentru că n-au pentru ce să ceară mai mult) și cel mai probabil vei avea loc suficient de negociere.

3.Acționează repede

După ce ai găsit OFERTA OFERTELOR, trebuie să te miști foarte repede, pentru că asemenea proprietăți sunt mine de aur pentru cunoscători și vânătorii de ”chilipiruri”, iar dacă stai prea mult pe gânduri, altcineva, mai rapid, îți va sufla viitoarea locuință a visurilor tale.

4.Cum o găsești?

a. ”Periază” zi de zi, chiar de mai multe ori pe zi, site-urile dedicate imobiliarelor.

b. Citește rubrica de imobiliare a ziarelor din orașul tău

c. Dă anunț la ziar că ești în căutarea unei proprietăți și că ești dispus să oferi suma X

d. Găsește un agent imobiliar în care ai încredere (sau mai mulți) și spune-le să te sune dacă apare OFERTA OFERTELOR

Cum să cumperi o locuință pe care nu ți-o permiți (I)(OFERTA OFERTELOR transformată în sfârșit în CĂSUȚA NOASTRĂ)

5. La ce trebuie să fii atent?

În materie de imobiliare, vorba americanului e una singură ”Location, location, location”. Cu alte cuvinte, zona în care se află proprietatea ta este esențială pentru valoarea ei viitoare. Adică, dacă nu mai poți aștepta, ești cu nervii la pământ pentru că nu a apărut pe piață nimic cu adevărat bun, riști să cedezi și să te ”arunci” la prima ofertă care se încadrează în bugetul tău. Greșit. Pentru că dacă trebuie să străbați 10 kilometri ca să ajungi în oraș, ești dependent de mașină într-un oraș mic, îți cumperi casă într-o zonă în care decibelii sunt la maxim, sau departe de școli, grădinițe, drumuri de acces, piețe sau stații de autobuye, troleibuze ori metrouri, casa nu te va face doar pe tine praf – în timp – ci îți va fi și greu să o vinzi.

La ce mai trebuie să fii atent când în sfârșit găsești OFERTA OFERTELOR, îți voi spune într-un ”episod” viitor.

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.