Tocmai când unii dintre cunoscuţii mei se gândeau deja că a venit primăvara, iarna a ţinut morţiş să ne arate că nu se dă dusă prea curând. Eh, în ciuda vremii călduţe din ultimele zile, recunosc, nu m-am lăsat sedusă de gândul primăverii. Nicio secundă.

Ştiu prea bine cât de capricioasă e luna februarie şi cât de geroasă se poate dovedi. Dar, mai ales, ştiu cât de înşelătoare pot fi ultimele zile de ianuarie .

Să spunem, deci, că nu m-am lăsat deloc păcălită. Şi de ce m-aş lăsa când îmi place atât de mult vremea asta. Iarna e frumoasă tocmai pentru că dă profunzime şi mult mai multă căldură oricărui interior. Indiferent că vorbim despre bucătărie, cameră de zi sau dormitor, de o cafenea clasică sau modernă, de un restaurant sau magazin. În lunile acestea, reci, fiecare încăpere este mai interesantă şi fiecare lumină oricât de difuză ar fi, primeşte un gust bun, de mister.

Nu, nu m-am lăsat păcălită şi sedusă de gândul primăverii, dar… mi-am amintit de ea. De zilele infinit mai lungi, de aerul dulce şi parfumat de pământul reavăn, de cireşii şi merii înfloriţi.

Acesta e şi motivul pentru care, într-unul dintre drumurile noastre la supermarket, ne-am întors acasă cu un borcan cu sparanghel alb, conservat. Şi, pentru a ne aminti şi mai bine de gustul lunii mai (sezonul sparanghelului), azi am preparat o supă cremă bogată, albă, pudrată cu puţin piper alb şi cu nucşoară.

Oh…şi apoi, am savurat-o pe îndelete

PS. Dar am făcut şi poze (cam proaste, ce-i drept, că n-am avut lumină bună, dar…..)