Încă văd figura pe care a făcut-o mama când i-am spus, la un an de la căsătorie, că eu nu sunt o gospodină. Hahahaha! S-a uitat la mine cu ochii maari cât două farfuriuţe de desert şi mi-a replicat: „Cum să nu fii gospodină?” „Întreabă-l pe Lau”, i-am spus. Şi Lau’ a început să dea uşor din cap în sens că aşa e. Nu sunt.
Ăsta-i un lucru tare nasol pentru o fată care face parte dintr-o societate cu mentalitate de tip arhaic. Una în care bărbatul e ăla care aduce banii în casă, iar femeia e aia care naşte o droaie de copii, are grijă de ei, de casă şi de bărbat. Şi stă toată ziua la cratiţă, bineînţeles.
„…dar Alexandra ştie să gătească?” se întreabă mulţi. Şi parcă îi şi văd cum se uită cu milă la Lau’ că, poate nevastă-sa ar fi în stare să ardă şi apa, şi el, săracul, mănâncă ce apucă. De pe la chioşcuri sau de la fast food.
Nu ştiu de ce, dar e ceva la toată povestea asta cu gospodina (şi bucătăreasa) ce nu suport. Cred că de vină e imaginea pe care ideea de gospodină o naşte în minţile oamenilor. O femeie care are grijă de casă şi de familie, nu de ea, cu mâinile în stare jalnică şi grasă. Poate că voi jigni multe gospodine, dar eu una ştiu că aş muri dacă m-aş face cât casa, dacă nu m-aş mai duce la vopsit sau aş purta adidaşi şi blugi în loc de tocurile „mele”.
Nu-mi place să fiu gospodină şi pace. Şi nici bucătăreasă nu pot fi. Poate din cauză că mai bine mi-aş stropi o sută de rochii de seară cu mâncare decât să-mi pun un fular în cap ca să nu fac păr. E drept, nu-mi place să miros a mâncare şi, de multe ori când gătesc, îmi înfăşor părul într-un turban făcut dintr-o eşarfă generoasă.
În rest…Ador gătitul. Doar când am inspiraţie, poftă şi când simt nevoia să mă exprim. Uneori sunt în starea asta în fiecare zi (sau de mai multe ori pe zi), iar alteori ideea de gătit mă lasă rece (chiar şi vreo două săptămâni).
…şi nu-mi spune nimeni că ceva e în neregulă cu mine….şi nu plânge nimeni şi nici nu moare nimeni de foame…
No comments yet.