Chiar mă gândeam zilele trecute că, în materie de bucătărie, în ultima vreme, m-a cam ocolit cheful. De gătit. Inspiraţie am avut. Ohohoooo! Dar în alte domenii de activitate :P, vremea aflată în îmbunătăţire evidentă distrăgându-mi atenţia. Dinspre bucătărie, oale, cuţite, tocătoare, spre grădină.

În ciuda stânjeneilor care au început deja să-şi facă simţită prezenţa, a kerriei japonica înmugurite, a cireşului nou nouţ proaspăt plantat ori a marii bucurii pe care am simţit-o când am văzut semnele incontestabile că dragele mele clematite au reuşit să treacă peste iarnă, azi dimineaţă, inspirată de soarele de afară m-am trezit – nu fără surprindere –  că mi-ar plăcea să aduc vremea aceasta minunată şi în farfurie.

Cum am putea face asta? Foarte simplu, dacă ar fi să ne luăm după Jim Crace şi cartea sa „Cămara diavolului” (care m-a surprins şi inspirat deopotrivă, stârnindu-mi imaginaţia), care vine cu o teorie interesantă: fructele şi legumele poartă în ele căldura locului din care vin.

Şi aşa, fidelă „politicii” lui Jim Crace, am cotrobăit prin sertarele mele cu condimente şi cu paste, prin frigiderul în care am înghesuit usturoi şi ceapă verde, ridichi, roşii galbene sau telemea „veche”, prin dulapul cu ulei, sosuri, mazăre şi roşii la conservă şi am încropit o mâncare aromată de inspiraţie orientală.

Pentru că, ajutată de roşii, pe care le-am îndulcit cu puţin zahăr brun, cu o serie uriaşă de condimente, mojarul meu din piatră în care am pisat piper negru, verde şi coriandru, am întocmit un sos numai bun pentru spaghetele integrale şi „normale”, care m-au dus uşor din Orientul Apropiat cu mozaicurile sale, spre inconfundabila Indie din garam masala.