„Unde îţi găseşti inspiraţia?”, m-a întrebat cineva zilele trecute. Iar răspunsul a fost mai mult decât simplu: „Inspiraţia e în casa mea. Sau în frigiderul meu, ca să fiu mai precisă”. Adică, orice ingredient de bază poate fi transformat într-o sursă de la care pleacă o întreagă poveste.

În unele situaţii, o simplă bucată de piept de pui pe care ştiu că o am în frigider mă face să mă întreb…Cum aş putea să o fac mai interesantă? Şi de aici încep să construiesc un întreg edificiu. Alteori, însă, după cum s-a întâmplat de dimineaţă, în timp ce prepar ceva de mâncare din ingrediente clasice, care ştiu sigur, sigur că merg bine împreună, îmi încolţeşte în minte un gând diavolesc, iar inspiraţia şi curiozitatea îmi şoptesc în urechea „a’ bună”: „Ce-ar fi dacă….ai pune, în plus, şi rodia aia pe care oricum o ai la îndemână şi lujerii de ceapă care se strică dacă nu-i foloseşti. Ce spui, oare ce ar rezulta?”

Cam aşa s-a întâmplat de dimineaţă când, în timp ce pregăteam o omletă clasică peste care am pus brânză brie, brânză de capră cu chili şi brânză cu mucegai albastru, mi-au căzut ochii pe rodie. „Ce-ar fi dacă…..”, mi-a şoptit diavolul inspiraţiei…

Şi m-am lăsat dusă de val. Am sfâşiat rodia şi am pus-o şi pe ea în reţetă, dimpreună cu lujerii de ceapă. După aceea, însă, am dat totul la „cobai”, adică lui Lau’ şi mie, pentru degustare. Oai şi ce bine a ieşit. Pentru că aproape fiecare îmbucătură a fost diferită de cealaltă. Uneori dulce-acrişoară precum rodia, crocantă precum lujerii de ceapă, sărată cu gustul acela distinct de brânză cu mucegai, iar alteori picantă de la chili-ul din brânza de capră.

Combinaţia aceasta este una pe care v-o recomand cu toată inima. Este extrem de interesantă. Însă dacă rodia ar putea părea puţin prea mult, limitaţi-vă la cele trei brânzeturi. Ele însele sunt de poveste.

P.S. Rodiile le-am cumpărat ieri seară, în drum spre casă şi imediat ce le-am văzut mi-am amintit de una dintre poveştile copilăriei. 

”Pe drum, ce-i veni lui, văzând că nu mai poate răbda, scoase cuțitasul și tăie una din rodii, ca să guste și să se încredințeze de bunătatea lor. Când, ce să vezi? Deodata iese din rodie o fată, ca o zână de frumoasă, și îndată începu a striga cu glas mângâios:

– Apă, apă, că mor.

întoarse fiul împaratului ochii in toate părțile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu și muri; p-aci era să cază și el, dară se ținu.

Tot mergând el, nu putu să ție până să nu guste dintr-o rodie și scoase cuțitașul de tăie încă una; deodată, iese și dintr-însa o fată ca o zână, și moare ca și cea dintâi, fiindcă n-avu apă să-i dea.

Mâhnit de ciudata întamplare, mergea către împărăția tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese, și se uita la dânsa ca la un cireș copt; și merse până ajunse la o câmpie frumoasă pe unde începu a cunoaște urme de oameni. Aici îi mai veni inima la loc, și se puse jos să se odihnească nițel. Gândul lui nu se lua de la rodii și de la fetele cele frumoase ce muriseră; și tot gândindu-se se aprinse în el dorința de a gusta din rodia pe care o mai avea, încât nemaiputându-se ține, hotarî să o taie și pe aceasta, dară temându-se să nu i se întâmple ca și cu celelalte, căută o fântână, luă apă în căciulă, și acolo, la umbra unui copac mare, tăie și rodia care îi mai rămăsese, când ce să vezi? unde ieși o fată ca soarele de frumoasă, și cu părul de aur.

– Apă! apă! strigă ea.

Și el îi dete de bău și o stropi cu apă, și așa scăpă fata cu viață.”

Imaginea fetelor din rodie mi-a bântuit copilăria şi revine ori de câte ori privesc un astfel de fruct. Amuzant este că pe vremea aceea, ”comunistă” îmi imaginam rodiile cu totul altfel decât sunt în realitate și că mereu mi-am dorit, de atunci, să trăiesc într-o rodie…