sare
Tăiţei chinezeşti cu pui – şi o poveste despre iubirea vieţii mele :) (FOTO ŞI VIDEO)
Demult, în cu totul altă viaţă, am făcut balet. 10 ani – o parte din copilărie şi întreaga adolescenţă – i-am petrecut în compania dansului de care m-am îndrăgostit iremediabil....
Supă de salvie şi usturoi – o poveste de dragoste provensală
Tarhon, mentă (de două feluri), rozmarin, oregano, busuioc, cimbru de vară, cimbrişor, melisă, busuioc grecesc, levănţică sunt doar câteva dintre plantele aromatice pe care le cresc cu multă dragoste în...
Nu arunca mâncarea! „Recicleaz-o” în stil asiatic: Orez prăjit din resturi
„Resturi” nu este cel mai frumos plural din limba română şi, deşi înseamnă acelaşi lucru, „leftovers” din engleză sună parcă de un milion de ori mai bine. Oricum ar fi,...
Strapatsada ca în Grecia şi un sfat bun de la bătrâni
Se spune că în greci nu poţi avea încredere nici când îţi fac daruri – o reminiscenţă a calului Troian. Când vine vorba despre greci, însă, eu am mare încredere...
Quiche cu brânză şi harissa, gătită cu pasiune
Dacă ar fi să privesc în mine cu toată sinceritatea, ar fi doar ca să constat că trăiesc cu pasiune fiecare clipă. Adică iubesc cu pasiune, urăsc cu pasiune, gătesc...
Plită electrică vs. plită pe gaz plus supă picantă de roşii cu porumb
Mi-e teamă de gaz. Şi cred că, dacă eşti cât de cât ancorat în realitate şi mai citeşti ştirile pe timp de iarnă, este imposibil să nu simţi o strângere...
Easy spring breakfast: Patru idei de mic dejun uşor, cu verdeţuri şi legume proaspete
Era o vreme când nu mâncam nimic dimineaţa şi, pentru a avea o zi perfectă şi un start bun, o cafea era suficientă. Asta până la un moment dat când,...
Teriyaki de pui cu mango – o minune după reguli ayurvedice
Ayurveda, medicina veche indiană spune că, pentru a-ți oferi satisfacție deplină, mâncarea trebuie să cuprindă toate gusturile . Așa și numai așa, în momentul în care te vei ridica de...
Cenuşăreasa cu un condur de aur: supa cremă de praz şi gustul ei
E de-a dreptul uimitor cum, nişte ingrediente banale, urât mirositoare chiar, precum prazul sau ceapa, pot da naştere unor minunăţii culinare. Sună ciudat, ştiu, dar cei care chiar în momentul...
Fă-ți propria cremă de brânză aromată!
Da, recunosc. Într-o anumită măsură sunt adepta dictonului: ”Ești ceea ce mănânci”. E clar că lucrurile, omenii, conștiința, personalitățile și toate celelalte sunt mai complexe de atât, dar, cred că...
Quiche Lorraine, Quiche cu brânză & un vârf de cuțit de știință
Dacă Atotputernicul vroia să mâncăm doar friptură de porc (de exemplu), nu ne dădea simțul gustului. Oho și cu siguranță nu l-ar fi făcut într-atât de complex precum este. Pentru...
Cadouri de la Moşu’ şi pizzaaaaaaaaaaaaa
Scrisoarea mea a ajuns, se pare, la Moşul. În plus de asta, bănuiesc că n-am făcut rele prea mari anul ăsta, pentru că mi-a adus EXACT ce i-am cerut: o...
Articole recente
- Cum să faci crusta pentru quiche și tarte sărate
- Cum să fierbi orezul perfect, ca un asiatic
- REVIEW: Petit Patis (de pe strada Turnului din Sibiu) – un loc cu gust bun şi… dulce
- Sintra (Portugalia). Magia s-a născut la Quinta da Regaleira
- Campania ”Și eu dau aripi!”: De ce să ajutăm? Pentru că putem :)
Alte Rețete
-
Fin & Delicat. Unt cu flori de chives și sare...
Așa cum am spus și cu alte ocazii, condimentele –...
Recipe by Alexandra | -
Sofisticat: Supă cremă de sparanghel verde
La fel ca ridichile, spanacul, leurda, ceapa și usturoiul verde,...
Recipe by Alexandra | -
Orzo cremos cu spanac și sparanghel verde
Orzo (paste scurte care seamănă cu orezul), lapte, spanac, parmezan,...
Recipe by Alexandra | -
Cu gust de soare, mare și viață lungă: Prăjitură cu...
Măslinul, copac bătrân și înțelept, nu este nici pe departe...
Recipe by Alexandra | -
Sofisticat: Quiche cu trei brânzeturi și roșii uscate la soare
Nu se știe exact cine au fost cei care au...
Recipe by Alexandra |