Supă de salvie şi usturoi – o poveste de dragoste provensală

Tarhon, mentă (de două feluri), rozmarin, oregano, busuioc, cimbru de vară, cimbrişor, melisă, busuioc grecesc, levănţică sunt doar câteva dintre plantele aromatice pe care le cresc cu multă dragoste în grădină. Nu am ales un loc special pentru ele, ci le-am risipit printre tufe şi flori, le-am împrăştiat prin mica grădină de legume pentru a alunga insectele şi dăunătorii în mod natural. Le-am făcut casă prin ghivece.

4a8a

Dintre toate tipurile de grădini, preferatele mele sunt cele englezeşti, „cottage garden”, în limba lui Shakespeare, cele care le îmbină pe toate – legume, flori, copaci şi ierburi – într-o singură îmbrăţişare. Cam aşa am făcut şi cu grădina noastră, cea care, printre ierburile pe care le folosesc cu drag şi spor în mâncăruri a mai adunat santolină, plantă de curry şi salvie.

Dacă striveşti între degete o frunză de salvie (pentru a-i elibera uleiurile) şi îi inspiri aroma prelung, s-ar putea să nu-ţi placă deloc. E ceva greu şi aspru la acel parfum şi la acea frunză de o culoare verde alburiu, plină de protuberanţe şi nici nu-ţi trece prin cap că ar putea fi ceva de capul ei în mâncăruri.

6a10a

Până şi eu, cea destul de deschisă la minte când vine vorba de condimente şi plante, am tratat-o cu scepticism. Pe de altă parte, se pare că de ai o mică grădină, un ghiveci sau o cutie cu plante aromatice n-ar fi rău să plantezi printre ierburi şi nişte salvie. Nu de alta, dar salvia este o plantă salvatoare şi preţioasă, fiind minunată în tratarea mai multor afecţiuni.

La noi în grădină salvia a ajuns dintr-un ghiveci în care am presărat cu nonşalanţă nişte seminţe primăvara trecută. Transplantată, însă, printre trandafiri şi mici tufe de floarea miresei salvia a crescut spectaculos anul acesta.

14a11a15a

Probabil de aceea m-a şi inspirat să încerc să pregătesc ceva interesant cu doamna. Aşa am ales o supă provensală care m-a uimit prin simplitatea ingredientelor şi rezultatul extrem de sofisticat.

18a

12a

Când vine vorba, însă, despre poveşti „de dragoste”, salvia şi usturoiul fac cea mai bună casă împreună. Oh şi dacă mai adaugi nişte ou în „propoziţie”, ai putea avea surpriza uneia dintre cele mai fine supe pe care le-ai degustat în ultima vreme. Ştiu ei francezii ce fac prin bucătărie ca să te lase fără cuvinte.

PS. Reţeta pentru oul poşat o găsiţi AICI

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 1 rating

About Chef

Related Recipes