Bruschette cu roşii şi brânză plus un ingredient „secret”

Când vine vorba de mâncare şi de preparatul ei, cred din tot sufletul că ingredientul „secret” este dragostea. Şi nu vorbesc aici de dragostea mamei care găteşte pentru copilul ei, a iubitei şi iubitului pentru persoana dragă din viaţa lor, a soţului sau soţiei. Dragostea aceasta e importantă, bineînţeles gândul pozitiv punându-şi amprenta subtilă asupra preparatului final. Eu vorbesc aici despre dragostea, pasiunea, pe care cel care amestecă ingredientele le simte faţă de fiecare etapă a muncii lui.

3r6r

Este interesant să constaţi că un bucătar priceput în interpretat reţete poate realiza (verbul „a crea” îl păstrez pentru alte ocazii) exact ce şi-a propus, un fel de mâncare, care, însă, este lipsit de personalitate. E greu de explicat, dar ştii sigur că ceva îi lipseşte mâncării din farfurie.  Cred că acel ceva e pasiunea.

Şi mai cred că nervii, frustrarea, agitaţia, durerea şi nefericirea au, şi ele, capacitatea de a-şi amesteca nasurile în bucătărit, atunci când sunt prezente în sufletul „bucătarului”, fapt pentru care, deşi gătitul are puterea de a mă relaxa, de a mă linşti, scoţând la iveală o bună parte din puterea mea creatoare, ori de câte ori mă apropii de oale, linguri şi farfurii, încerc să îmi eliberez mintea de orice emoţie negativă. Mai bine mă duc să alerg prin parc, ca să scap de gândurile neplăcute, decât să îi încarc pe alţii cu ele. Prin intermediul mâncării.

7r10r

Acesta este primul dintre „secrete”, cel de-al doilea fiind la fel de bine cunoscut: ingredientele folosite la preparatul mâncării trebuie să fie de cea mai bună calitate. Cea mai bună pâine, cele mai bune şi proaspete legume, carnea de cea mai bună calitate, până şi sarea, toate vor contribui la gustul final. Care poate fi mediocru. Sau extraordinar.

9r12r

Dar gata cu împărtăşit secrete pe care le ştie, de fapt, toată lumea. Hai mai bine să ne suflecăm mânecile şi să facem nişte bruschette. Cu roşii, usturoi şi busuioc, dar şi cu brânză şi şuncă (de calitate).

 

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 2 ratings

CADOURI Lullula – recomandarea Rețete Fine

About Chef

Related Recipes