Unul dintre lucrurile care-mi plac cel mai mult la Grecia – și sunt sigură că cei care au fost pe-acolo îmi dau dreptate – e mâncarea. Nu știu grecii cum sunt, ce și cum fac, dar reușesc de fiecare dată să prepare mâncăruri extraordinare.
Da, știu prea bine ce se spune. Că mâncarea parcă e mai bună la alții decât atunci când mănânci la tine acasă :))), poate din cauză că nu trebuie să-ți bați capul tu cu ea, dar cred că grecii gătesc cu multă pasiune. Altfel nu-mi explic cum de bucătăria lor, atât de simplă și de aproape de natură, reușește să fie într-atât de spectaculoasă.
Oricum ar fi, însă, și oricare ar fi motivul, asta nu înseamnă că noi cei de-aici de la Marea Neagră, ci nu Mediterană, nu putem să încercăm să pregătim și, apoi, să savurăm rețetele la care grecii se pricep cel mai bine.
Dintre toate preparatele pe care și noi le putem adopta cu succes la noi acasă, e Spanakopita, plăcinta cu feta, spanac și praz, îmbrăcata în foi de plăcintă crocante presărate cu semințe de susan și sare. Cel puțin plăcinta asta am avut-o în minte acum câteva zile, când am pregătit un prânz special pentru mine și Lau. Trigoanele inspirate din Spanakopita grecilor, pentru că despre ele este vorba, nu au urmat îndeaproape rețeta clasică, pentru că am înlocuit prazul cu usturoi și am schimbat puțin procesul de preparare. Dacă, însă, vă e dor de Grecia, sau vreți să gătiți ceva ușor, bun de sărbători, fie ca aperitiv, la micul dejun sau pentru o simplă gustare, să aveți trigoanele acestea în minte. Sunt zemoase, gustoase și vă vor aminti cu siguranță de Grecia.
Noi am savurat trigoanele însoțite de salată de crudități, într-o zi însorită și caldă care ne-a mers la inimă 🙂
Trigoane ”Spanakopita” de inspirație grecească
Ingrediente:
*1 pachet de foi de plăcinta
*feta sau telemea
*spanac
*3 fire de usturoi verde sau 4-5 căței de usturoi
*sare & piper negru
*semințe de susan
*1 ou pentru uns trigoanele
*unt topit
*ulei de măsline
*puțină zeamă de lămâie (opțional)
Mai ai nevoie de:
*pensulă de patiserie
Preparare:
1.Scoate pachetul de foi de plăcintă din frigider și lasă la decongelat
2.Între timp, toacă usturoiul mărunt și spală spanacul. Încinge o tigaie mare la foc iute, apoi călește usturoiul și spanacul, împreună, într-o lingură de ulei de măsline. Nu lăsa spanacul să se facă terci, ci ia-l de pe foc când vezi că s-a înmuiat
3. Rupe brânza cu mâna sau o furculiță într-un bol mare, adaugă spanacul sotat cu usturoiul, amestecă totul, gustă, și dacă e nevoie mai adaugă sare și piper. Tot acum poți pune în ”maglavais” și puțin ulei de măsline (cam o lingură) plus 1 linguriță de zeamă de lămâie.
4.După ce foile s-au înmuiat, topește untul și fă așa: întinde o foaie de plăcintă, unge-o cu unt topit (cau ajutorul pensulei de patiserie), pune, apoi, încă o foaie peste ea, unge-o și pe ea cu unt și mai adaugă o foaie de plăcintă
5. Taie foile de plăcintă fâșii late, de aproximativ 6 – 7 centimentri, după care pune la capătul de jos al fiecărei fâșii din umplutura cu feta și spanac.
6.Formează triunghiuri, iar apoi trigoanele, pe care le ”sigilezi”, ungându-le marginea rămasă liberă, cu puțină apă.
7.Încinge cuptorul la 200 de grade (temperatură medie la cuptoarele pe gaz) și așează trigoanele în tava tapetată cu o foaie de copt
8.Unge fiecare trigon în parte cu ou bătut, după care presară-l cu semințe de susan, sare grunjoasă și – eventual – ierburi de Provence
9.Dă totul la cuptor pentru aproximativ 30 de minute, sau până când se rumenesc trigoanele.
SFAT: Ca să fii sigur(ă) că trigoanele vor rămâne sigilate în cuptor, înțeapă-le cu o furculiță pe fiecare în parte, înainte să le dai la cuptor. O înțepătură e suficientă, așa asigurându-te că trigoanele nu se vor desface din cauza aburului fierbinte și că umplutura va rămâne în interior.
Rate this recipe
1 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.