Uneori niciun fel de mâncare nu-ţi linişteşte gura flămândă mai bine ca un „meniu” clasic. Carne combinată cu cartofi. Cu alte cuvinte. Adevărul este că eu, una, mă cam feresc de acest „mixaj”, un obicei mai vechi pe care l-am căpătat când mi-am schimbat stilul de viaţă şi stilul alimentar şi îi sfătuiesc pe toţi cei care vor să slăbească, dar mai ales să se menţină la greutatea dorită, să facă la fel.
Adică nu pune piure de cartofi (sau şi mai rău, cartofi prăjiţi) lângă friptura din farfuria ta. De fapt cel mai bine ar fi să nu-i ataşezi cărnii nicio garnitură bogată în carbohidraţi (paste, orez, cartofi) ci o salată de crudităţi. Pentru că proteinele din carne vor avea grijă de organismul tău mult mai bine când sunt asociate cu legumele proaspete, pline de vitamine.
Cu toate acestea, există momente, situaţii, când nimic nu pare mai potrivit ca această combinaţie. Mai ales când ai de-a face cu mici şniţele din bucăţele de pui îmbăiate în ou şi pudrate cu pesmet, cu cartofi noi, ierburi aromatice şi, eventual, un sos simplu din iaurt cu ulei de măsline un căţel de usturoi (opţional), sare, piper şi mentă proaspătă.
Acesta este şi motivul pentru care indiferent că deţii un geam, un balcon, o bucăţică de pământ sau un raft în bucătărie undeva, în apropiere de lumină, n-ar fi rău să „cultivi” câteva plante aromatice. Dacă n-ai spaţiu, alege plantele de „bază” pentru mâncărurile devenite clasice: oregano pentru pizza, pui şi sosuri albe, rozmarin pentru pui şi peşte (mai ales), busuioc, cimbru, care este bun prieten cu ouăle, varza şi roşiile şi, eventual mentă pe care o poţi folosi la sosurile de iaurt, ceai, cocteiluri şi peste tot pe unde vrei o fărâmă de prospeţime.
Eu, una, iubesc până la adoraţie plantele aromatice. La fel de mult pe cât iubesc condimentele. Şi chiar şi atunci când am de-a face cu preparate „clasice”, precum şniţelul de pui cu cartofi, nu mă pot abţine şi arunc şi nişte plante magice în oală.
Cam la fel cum am făcut şi cu puiul pe care l-am îmbogăţit cu oregano, cu pesmetul în care am ras parmezan şi cu cartofii rumeniţi în ulei de măsline, pe care i-am împrospătat cu mentă proaspătă.
Rate this recipe
1 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.