… nici nu ştiu dacă e bine să spun asta – dacă mă gândesc că voi juca vreodată şah cu cineva care citeşte năzbâtiile pe care le scriu pe-aici – însă când vine vorba de jucat şah nu construiesc niciodată strategii. Da, da, ştiu prea bine. Şahul este un joc de strategie în primul rând. Dar nu reuşesc niciodată să-mi astâmpăr bâzdâcii (care aici au sens de nerăbdare) şi lipsa totală de răbdare pentru a mă concentra suficient de mult încât să pot construi o strategie.
Aşa că joc haotic. Impusliv. Şi exact cum îmi vine. Şi, nu ştiu cum reuşesc să mă menţin pe linia de plutire până la sfârşit şi, culmea, să-mi şi bat adversarul (uneori). În felul acesta, lipsit de logică, am bătut la şah şi calculatorul. Nu ştia, săracul, cu ce are de-a face. Şi mă amuză teribil să observ persoana din faţa mea încercând să-mi descifreze planul.
Nope, there is no plan! Na, că am spus-o. Şi probabil că sunt precum copiii aceia cu deficienţă de atenţie (nu mai ţin minte cum se numea „boala” aia).
Ciudat este însă faptul că deşi îmi circulă un miliard de idei prin minte, într-o secundă şi simt acut nevoia de a modela în alt fel lumea, când vine vorba de matematică, fizică, chimie, de teste de logică şi alte probleme din categoria aceasta, nu am defel răbdare. Parcă mă şi văd la ora de matematică încercând să rezolv toate problemele în felul meu, tropăind sub bancă din cauza lipsei mele de răbdare. Ce e şi mai haios, zic eu, este, însă, răbdarea mea uriaşă când vine vorba de făcut mâncare, de înşirat mărgele minuscule pe o aţă invizibilă şi cred că, dacă aş avea uneltele necesare, m-aş putea apuca şi de pictat peisaje întregi pe boabe de orez.
De ce spun toate acestea? Pentru a face legătura cu rochia „şah” din poze, care-mi place mult din cauza aerului ei suprarealist. Şi cu sosul fin de gorgonzola pentru care nu-ţi trebuie prea multă răbdare, ci nişte şniţele de pui sau curcan pregătite clasic (cu carnea tăvălită prin făină, ou şi apoi pesmet, prăjită în ulei), smântână de frişcă, un „pumn” de parmezan şi brânză cu mucegai albastru, picantă.
Rate this recipe
1 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.