Frumos și interesant este sudul Transilvaniei, dar probabil că oricine simte și gândește la fel despre zona în care s-a născut. Da, m-am născut aici, în Transilvania, la Sibiu, și nici măcar atunci când am plecat din țară n-am putut să mă desprind de tot de amintirea locului în care am apărut. Rădăcinile mă chemau înapoi, probabil…

Vacanțele de vară le-am petrecut la bunicii din partea mamei, la Turda. Acolo aveam o mulțime de veri apropiați, ca vârstă. Și îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, corcodușul din grădina bunicilor în care mă suiam cu vară-mea, Geta, ori de câte ori ne hotăram să pornim într-o aventură, apa murdară în care ne bălăceam, amândouă, împreună cu rațele. Sau cum, pe la 15 ani, eu și încă două deștepte am luat mocănița într-o dimineață, după o noapte petrecută în cort, în grădină, și am urcat domol în Apuseni, unde am trecut pâraiele pe poduri pe cabluri.

Pe la Mihăileni, satul din județul Sibiu, în care s-a născut tata, am trecut mai rar. Asta din cauză că pe-acolo nu mai prea erau copii. Dar revăd cu ochii amintirii grădina din spatele casei bunicilor, care urca pe un deal împrejmuit de pomi. Puzderia de macriș care răsărea primăvara, iarba până la brâu în lunile de vară, ”țărcile” (după cum erau numite coțofenele prin partea locului), merii, perii și prunii aproape sălbatici. Sau portița din lemn care sus, unde se termina grădina, se deschidea direct în pădure. Era ceva magic acolo, între urzici și iarbă înaltă. Și ori de câte ori săream gardul pentru a mă pierde în verdeață aveam senzația că pășesc într-o altă lume.

Acestea și multe altele sunt amintirile care se prăvălesc peste mine ori de câte ori gust ciorba de salată. Sau pur și simplu îi simt mirosul. Și cred că acesta este motivul pentru care îmi place atât de mult. Pentru că îmi amintește de oameni care acum nu mai sunt și de locuri pe care cu siguranță nu le voi mai regăsi niciodată la fel ca atunci.

Așa că mă mulțumesc cu pregătitul ciorbei de salată – o creație 100 la sută transilvăneană – care îmi amintește așa de mult de bunica de la Mihăileni (nu știu de ce) și căreia ultima dată i-am dat o notă sofisticată renunțând la ”păpărada” (omleta) care o compune, transformând-o, apoi, în cremă.

Supă cremă de salată

Ingrediente

*1 salată iceberg (sau 2 salate verzi de grădină)

*5 căței de usturoi

*150 ml lapte

*supă de pui sau apă goală

*1 cubuleț de unt

*zeamă de lămâie și sare

*1 lingură de făină

Preparare:

1.Spală bine frunzele de salată și rupe-le cu mâna. Toacă usturoiul

2.Într-o cratiță de supă topește untul și adaugă, apoi, usturoiul. Lasă-l să se înmoaie la foc mic, amestecând încontinuu. Pune apoi făina și adaugă laptele. Amestecă bine să nu se formeze cocoloașe.

3.Pune apoi salata, amestecă și adaugă apă sau supă de pui cât să acopere bine frunzele. Pune capacul și lasă la fiert, la foc mic

4. După cel puțin 30 de minute, pentru că salata fierbe mai greu, gustă și condimentează cu sare și, eventual, piper.

5. Cu un blender de mână pasirează totul până rezultă o cremă

6. Stinge focul, lasă să se domolească și adaugă zeamă de lămâie după gust