….găsesc că viaţa oamenilor din jurul meu e fascinantă. Şi cam de când a explodat internetul mi se pare foarte interesant să aflu ce mănâncă lumea la micul dejun, ce face în timpul liber. E, oare, ciudat să simt asta? Uneori mi se pare absolut firesc să te întrebi ce îi diferenţiază pe ceilalţi de tine, în timp ce alteori mi-e şi ruşine, gândindu-mă că sunt precum perverşii aceia care aruncă un ochi pe ferestrele luminate care n-au auzit de draperii sau jaluzele.

…curiozitatea asta ciudată este şi cea care mă îndeamnă să urmăresc emisiuni gen „Vânătorii internaţionali de case” de pe Travel, sau fel de fel de emisiuni culinare. Pentru că pur şi simplu MOR de curiozitate să aflu ce gust are viaţa şi cum se bea apa în colţul opus al planetei. Din Islanda şi Groenlanda până în Madagascar sau Polinezia franceză… Poate că dacă ar găsi viaţă pe alte planete curiozitatea mea s-ar dezvolta şi într-acolo.

„Suntem nişte fiinţe de lumină care decid să trăiască o experienţă umană” îmi spunea cineva odată şi, dacă privim lucrurile din această perspectivă, toate aceste semne de întrebare sunt cât se poate de fireşti. Pentru că dacă timpul nostru aici e limitat de ce să lăsăm şi spaţiul să ne impună limite.

…mai ales că, la câteva mii bune de ani de la facerea noastră am învăţat să zburăm….

Curiozitatea şi nevoia asta aproape viscerală de a cunoaşte universuri din mai multe dimensiuni m-au determinat să-mi calc pe spaima uriaşă şi să mă urc în avion. S-a întâmplat vara trecută, prin august şi nu mi-a fost uşor deloc, mai ales că în nebunia mea, ori de câte ori vedeam filme cu avioane îmi transpirau palmele…

„Dacă vreau să văd lumea, trebuie să înving teama asta”, mi-am spus în timp ce mergeam spre aeroportul din Cluj, după ce n-am dormit deloc cu o noapte înainte din pricina viitorului zbor. Oh şi lipsa somnului n-a fost nimic pe lângă plânsul isteric care m-a apucat în momentul în care ne-am dat jos din taxi.

Dar m-am urcat în avion, tot drumul am ascultat muzică şi, curios, nici n-am plâns, nici n-am devenit lividă şi n-am avut niciun atac de panică aşa cum mă aşteptam să se întâmple. Mai mult de-atât am fost fascinată. Că am zburat…că am privit lumea de sus, de cât de mică e, de fapt, planeta noastră. 

Wow! Ce minunată experienţă! Să fii greu de câteva tone, să te înalţi şi să zbori. Ca o pasăre confecţionată din aer……

…O senzaţie la fel de interesantă precum ţi-o dă şi „crănţăneaua” aerisită, care e confecţionată dintr-un singur ingredient: parmezan. Îmbogăţit – pe ici, pe colo – cu mac. Mac! Mac!