„Tinereţea e o stare de spirit” – am crezut întotdeauna. Şi sunt convinsă că în momentul în care nu ne mai simţim copii. În secunda în care ucidem şi ultima fărâmă de inocenţă copilărească din sufletul nostru, vom începe inevitabil să îmbătrânim. Cred că cel mai frumos aspect al copilăriei este uimirea cu care fiecare pui de om descoperă lumea.

Nu, nu m-aş întoarce la copilărie. Însă mă străduiesc să păstrez vie emoţia fiecărei  descoperiri, a fiecărei revelaţii. Şi nu vreau să devin un om pe deplin matur niciodată. Atunci mi-aş pierde tot entuziasmul cu care trec prin viaţă şi bucuria de a trăi noi şi noi aventuri.

Orice ţară sau cultură nouă, orice colţişor de natură, întâlnirea cu oamenii, toate fac parte din experienţa umană. Fiind lucrurile pentru care merită să ne bucurăm din tot sufletul. Pentru că, în primul rând, asta înseamnă să trăieşti. Să trăieşti cu adevărat. Nemulţumirea continuă, plânsetul şi vaietul, rutina, plictiseala sunt nişte sentimente care au – din păcate – forţa de a ne tăia aripile. Şi de a ne ştirbi bucuria.

Iar copilăria şi tinereţea exact în asta constau. În energia pozitivă, nemăsurată care se revarsă din noi la fiecare interacţiune cu lumea.

E atât de simplu să fim tineri, sănătoşi şi fericiţi. Totul este să învăţăm să privim lucrurile într-o lumină mai caldă. Să ne înconjurăm de oameni care ne aduc liniştea şi bucuria, de a vedea învăţăturile ascunse în fiecare necaz. Sau de a pregăti o supă cremă de ciuperci care – într-o zi rece de toamnă sau iarnă – e echivalentul aromat şi bogat al unei ploi de vară după o secetă îndelungată.