Pentru Crăciun ne place să ne pregătim încet şi din timp. În primul şi primul rând împodobim bradul, apoi, încet, încet lăsăm casa să ne inspire, pentru a o decora aşa cum merită de sărbători. Şi mie şi lui Laurenţiu ne plac lucrurile simple. Cât mai simple, de aceea, când perioada decorării se sfârşeşte, în jurul nostru se vor regăsi lucruşoare care ne vor face să ne gândim la Crăciun, dar care nu trebuie să ne copleşească prin prezenţă.

Aşa cum am promis data trecută, am reuşit să fac câteva poze cu bradul nostru, care nici nu ştiu dacă e încă gata, împodobit. Sună ciudat? Nu prea… Pentru că ce vreau să spun este că încă simt nevoia să mai pun în pomul de Crăciun vreo două globuri albe, mate şi încă o ghirlandă luminoasă, la fel de albă, pentru că parcă… îi lipseşte ceva.

Deocamdată avem bradul (întrucâtva incomplet) şi un borcan plin cu „bunătăţi” – conuri de brad mari şi mici, clopoţei rotunzi albi şi steluţe din sârmă roşie.

Bradul şi borcanele cu bunătăţi de decorat nu sunt singurele lucruri despre care vreau să vorbesc astăzi, ci salata puţin mai neobişnuită pe care am savurat-o miercuri dimineaţă. Şi spun că deşi nu mă dau prea tare în vânt după fructe, am îndrăznit o combinaţie pe care unii o vor considera cel puţin ciudată: alături de „frunze”, brânzeturi şi oul fiert tare, am mai adăugat o jumătate de pară tăiată fiiiiiin….Fiiiiiin. Dacă nu vă sperie prea tare, aţi putea să o încercaţi. Mie mi-a plăcut foarte, foarte mult 🙂