Gata! E oficial! De ieri seară eu şi soră-mea suntem primele din familia noastră (cred, nu sunt sigură, deci bănuiesc că nu e chiar aşa de oficial) care am făcut turtă dulce. Sună…huge, right? Da, pentru că nici nu mi-a trecut prin cap că e atât de complicat să faci turtă dulce, dar lucrul acesta nu ne-a oprit niciodată.

Adică, niciodată nu am ales calea uşoară în a face ceva şi cu cât un lucru e mai complicat şi mai greu de făcut sau de obţinut, cu atât mă încăpăţânez mai tare să arăt că imposibilul e cât se poate de posibil.

Cam aşa a fost şi cu turta dulce pe care am pregătit-o după o reţetă veche de mai bine de o sută de ani, pe care o am de la o tanti despre care am scris un articol special de Crăciun cu ceva ani în urmă, reţetă care a dat naştere unui aluat ciudat şi lipicios, greu de frământat, care însă ne-a amuzat foarte tare. Mai ales că ne-am bătut capul cu el cam o oră şi am făcut cu rândul la frământat. Partea cea mai frumoasă a fost la ornat, când am desenat bikini şi sutien, cu glazură de albuş şi zahăr, omuleţului din turtă dulce, sau „crazy eyes” vulpilor, melcilor şi renilor confecţionaţi din turtiţe.

Aşa am mai făcut un pas spre sărbătorile pe care le iubesc cel mai mult şi spre friptura din carne de curcan sau pui pe care cu siguranţă o voi pregăti anul acesta. Pentru că ştiu, însă, foarte bine cât de fad poate fi pieptul de pui (sau de curcan) şi câd de tare se poate usca în cuptor, m-am gândit să povestesc în câteva cuvinte cum să-l prepari uşor şi să-l faci perfect.

Iar dacă se întreabă cineva ce fel de pui e în imaginile acestea….În farfurie avem piept de pui suculet cu sos de ciuperci şi cu salată crocantă cu oţet balsamic, ulei de măsline, sare şi roşii uscate la soare 🙂