”Iarna nu-i ca vara” spunea, la un moment dat, un ”clasic” în viață :)). Și cu siguranță nici ”Vara nu-i ca iarna”, mai ales în bucătărie. Adică, dacă iarna statul în jurul sobei și al cuptorului e o plăcere, vara, pe caniculă, lucrurile se schimbă considerabil. Și nu în favoarea cuptorului sau a sobei.
Numai cine a trecut printr-o sesiune de gătit serioasă când afară sunt 40 de grade Celsius și în casă și mai multe, știe cât de diferită e vara de iarnă :).
Pentru că n-avem ce face și stomacul ne cere de mâncare și în lunile de caniculă, trebuie să luăm în considerare feluri de mâncare care, pe lângă că ne țin mai puțin pe lângă cuptor, au grijă, în același timp să ne potolească foamea, fiind extrem de gustoase. Și sănătoase.
Un astfel de preparat este brânza la cuptor cu legume, o minune ușoară, perfectă în sezonul cald.
Brânză la cuptor cu legume
Ingrediente pentru 2 persoane:
*2 bucăți de telemea potrivit de sărată (dacă e prea sărată se poate pune într-un vas cu apă, la desărat pentru aproximativ 2 ore)
*2 roșii mijlocii
*2 ardei mici
*2 căței de usturoi
*1 ceapă mică
*zeamă de lămâie
*oregano proaspăt sau uscat
*busuioc proaspăt sau uscat
*ulei de măsline extravirgin
Îți mai trebuie:
Folie de aluminiu sau hârtie de copt
Preparare
1.Taie din folia de aluminiu sau hârtia de copt două pătrate generoase și dă drumul la cuptor, la 200 de grade Celsius (temperatură mijlocie spre mare la cuptoarele pe gaz)
2.Taie ceapa felii subțiri și fă la fel cu roșiile, usturoiul și ardeiul
3. Plasează câte o bucată de brânză pe fiecare foaie de copt sau aluminiu în parte și așează peste ea feliile de roșii, ardei, usturoi și ceapă. Presară peste legume și brânză sare și piper, oregano și busuioc, puțină (câteva picături) zeamă de lămâie și ulei de măsline
4. Închide folia sau foaia de copt în jurul brânzei și legumelor, sigilează să nu scape aerul și sosurile și dă la cuptor pentru 30 de minute.
Notă: Dacă nu ai roșii la îndemână, le poți înlocui cu puțin bulion cum am făcut eu 🙂
Rate this recipe
2 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.