Cum să faci pastă și sos tahini

Chiar dacă nu ești un aventurier în ale mâncării și mâncatului și nu-ți dorești să mergi în Asia, Peru sau Polinezia Franceză pentru a vedea ce mănâncă oamenii pe-acolo, e imposibil să nu fi auzit de hummus. Hummusul, după cum este numită pasta de năut, asezonată cu zeamă de lămâie și usturoi, este o componentă esențială a bucătăriei din Orientul Mijlociu, care își face loc și în supermarketurile și hypermarketurile noastre în perioadele de post, mai ales.

1014

De ai gustat hummus măcar o dată, știi cu siguranță, că de îndată ce te obișnuiești cu el ți-e imposibil să nu-ți dorești să revii încă și încă o dată la gustul acela bogat, în care se strânge toată cultura și căldura Orientului.

Nouă ne place hummusul. Foarte mult. Și pentru că niciodată nu mă dau în lături de la a încerca să recreez la noi în bucătărie preparatele care ne plac, inevitabil, după ce m-am tot învârtit printre sobele Mediteranei și ale Asiei, iată-mă ajunsă la hummus.

6527

Zis și făcut. Însă de îndată ce citești o rețetă, vei avea surpriza să constați că unul dintre ingredientele esențiale ale hummusului este tahini, o pastă ”confecționată” din susan și ulei de măsline. Hmmmmm….. Cel mai simplu ar fi să cumperi tahini de la magazin, pentru că o găsești fără probleme pe rafturile magazinelor mari (la secțiunea cu produse internaționale), dar prețul deloc mic m-a făcut întotdeauna să ezit de la a da cel puțin 12 lei pe un borcănaș. ”De ce l-aș cumpăra, când îl pot prepara în casă?” mi-a încolțit un gând ieri, pe la orele prânzului. Și asta am făcut.

8111213

Cu alte cuvinte, am pus din nou mojarul de piatră în ”funcțiune” (asta dacă alegi calea cea grea, pentru că robotul de bucătărie își face treaba foarte bine) și, după ce i-am făcut lui Lau capul calendar din cauza bătăilor și troncănelilor (din mojar), a rezultat o pastă de toată frumusețea.

19201421

Tahini e extrem de simplu de făcut și, pe lângă hummus, poate fi folosit la tot felul de rețete dulci sau sărate. Eu am ales, printre altele, să-l adaug, în parte, într-un sos aromat, minunat, combinându-l cu iaurt grecesc, puțin ulei de măsline, sare și zeamă de limetă, pe care l-am pus peste salata din frunze verzi și porumb. A ieșit o minune!

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 1 rating

About Chef

Related Recipes