Curry de ouă (de la Paşti) și cum restaurantul meu preferat e bucătăria de acasă

Dacă eşti ca mine şi ţi se pare şi ţie că 10 ouă înroşite la Paşti sunt insuficiente pentru două persoane (!) o să te trezeşti că au trecut sărbătorile peste tine şi că ai rămas cu cel puţin jumătate din cantitatea „înroşită” în Joia Verde. Cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie când, după vreo două zile în care mi-am cam depăşit raţia de două ouă mâncate într-o zi şi am stat o zi fără ouă (pentru că nu mănânc ouă chiar aşa de des pe cât cred unii) azi dimineaţă, când am deschis frigiderul m-a lovit imaginea a cel puţin şapte ouă ce se lăfăiau, bine-mersi, la rece.

78

Sinceră să fiu, m-am gândit de la început că, de-mi vor rămâne ouă roşii, le voi transforma în curry. Ăsta a fost gândul meu secret, recunosc. Şi poate de aceea am vopsit mai multe ouă decât era necesar. Că poate, poate nu voi avea de-a face cu mâncăi care să dea gata dintr-o înghiţitură toate cele 18 ouă pe care le-am răsfățat săptămâna trecută cu o sesiune la spa și cu tratamente cu foi de ceapă roșie și turmeric.

1312

Recunosc, din nou, că mă gândeam încă de ieri să le dau un gust special și exotic banalelor ingrediente, dar am așteptat până azi, dis de dimineață, când ajutată și de lumina bună și de începutul de zi însorit, am transformat o parte din ”stocul” de ouă de la Paști într-o mâncare de inspirație indiană.

Când iubești atât de mult condimentele, îți este imposibil să nu-ți zboare gândul la gătit feluri de mâncare care amintesc de alte meleaguri, Țările Calde fiind de altfel, principala mea sursă de inspirație. Îmi plac toate bucătăriile – europeană, mediteraneană, asiatică, orientală, indiană, sud americană (sopa seca, în special) și ador felul în care, prin intermediul mâncării, fără ca măcar să părăsesc bucătăria ajung în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

326

Viața simplă și oamenii obișnuiți sunt ceea ce caut. Pretutindeni și întotdeauna, o bucătărie rustică  și poate primitivă, într-un sat din vârful munțior fiindu-mi mai aproape de suflet decât 1000 de bucătării și restaurante de 5 stele. Bineînțeles că nu le zic nu acestora, din urmă, dar chiar am observat ceva. Atunci când îți place să gătești bucătăria ta, oricât de mică (sau de mare) ar fi ea, are darul de a se transforma, ca prin minune, în restaurantul tău preferat. Unul care are de toate: și preparate din Australia (dacă te interesează să explorezi gusturile de peste Pacific) și din Africa și dintr-o tavernă grecească și dintr-o bucătărie de multe, multe stele.

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 1 rating

CADOURI Lullula – recomandarea Rețete Fine

About Chef

Related Recipes