Despre pateuri cu trei feluri de brânză și roșii uscate, plus concursuri câștigate

Consider că este foarte important ceea ce mâncăm, un om înfometat sau care se hrănește cu prostii neputând avea, în opinia mea, mintea limpede.  Hrana sănătoasă, vie, verde, curată se află între prioritățile mele, în rețetele mele încerând să ”prind” ingrediente cât mai bune.

419

Acesta este principalul motiv pentru care am decis să particip la concursul lansat de Visuell în luna noiembrie. Provocarea consta în crearea unei poezii care să conțină cuvintele ”presat” și ”suc”. Și deși nu-mi stă în fire să joc la loto dar nici să iau parte la concursurile de pe net, ideea de a scrie o poezie mi-a plăcut mult. Și iată ce  a rezultat:

suc2a

“A fi sau a nu fi”, cugeta Hamlet
în vremea vinului născut din struguri presaţi la…rece

În timpurile noastre, deşi veche de secole,
cugetarea nu s-a schimbat prea mult;
pentru că omul Facebook, Twitter şi Whatsapp se gândeşte cu paharul în mână:
“Care-o fi, frate, diferenţa dintre a fi sau a nu fi un suc presat la rece?!”

Funny e că deși am participat, nicio secundă nu mi-am pus problema că voi câștiga (premiul consta într-o cutie cu sucuri de la Cold Pressed Juicery) dar, spre surprinderea mea, din cele 36 de poezii participante, se pare că a mea le-a plăcut cel mai mult.

8
suca5

Și am fost fooooarte uimită. WOOOOW! Însă cel mai mult mi-a plăcut când sucurile au ajuns la mine și pentru că mi-au plăcut foarte, foarte mult, am decis să scriu aici de ele. Echilibrate, alcătuite din fructe și legume presate la rece, sucurile sunt minunate. Atât de bune, încât îmi pare rău că, dacă, mi se face poftă de un Summer Breeze, preferatul meu, ar trebui fie să bat drumul de 5-6 ore până la București, fie să mă sui într-un avion Sibiu – București cu escală la Munchen sau Viena :).

Sucurile presate la rece și premiul meu surpriză absolută nu sunt singurele lucruri despre care am vrut să vorbesc astăzi, ci și despre pateurile uriașe cu trei feluri de brânză și roșii uscate, pe care le-am devorat de-a dreptul azi, aproape imediat ce le-am scos din cuptor.

Așa de bune au fost!

Pateuri savuroase cu trei feluri de brânză

20

Ingrediente:

*un pachet (sau două) de aluat foietaj (eu am avut o cutie cu aluat porționat deja, în șase felii)

*brânză emmentaler rasă

*gorgonzola

*brânză brie tăiată felii subțiri

*1 ou bătut

*3 roșii uscate la soare tăiate în bucăți medii

*semințe de susan (pentru ornat)

*sare mare (de mare sau de Himalaya) pentru ornat

*câteva roșii cherry zdrobite, amestecate cu sare și cimbru uscat sau pastă de tomate amestecată cu cimbru

Preparare:

1. Taie aluatul în dreptunghiuri, dacă nu ai deja un aluat porționat

2. Unge fiecare foaie în parte cu pasta din roșii și cimbru și pe jumătate din dreptunghi pune câte puțin din fiecare brânză – emmentaler, gorgonzola și o feliuță de brie, plus câteva bucățele de roșii

pat

3. Împătură dreptunghiul și sigilează marginile cu ajutorul unei furculițe. Cu aceeași fucruliță, înțeapă pachețelul reezultat, pentru a lăsa aburul să ”scape”

14

4. Încinge cuptorul la 200 de grade

5. Pune pachețelele cu brânză într-o tavă mare în care ai așezat deja o foaie de copt

6. Cu o pensulă unge fiecare pateu cu ou și presară peste susan și sare mare

10912

7. Dă pateurile la cuptor pentru aproximativ 30 de minute, la 200 de grade și mănâncă-le calde (sau reci) însoțite de o salată de frunze sau crudități.

34

 

 

 

 

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 2 ratings

CADOURI Lullula – recomandarea Rețete Fine

About Chef

Related Recipes