Să presupunem că ai o problemă de sănătate și că nu poți mânca ouă (dacă ar fi așa mi-ar părea rău pentru tine), că ții post sau că ești un vegetarian convins care nu vrea nici în ruptul capului să pună gura pe produse de origine animală.
Pentru toate aceste ”probleme” există sarea neagră. Kala Namak, pe numele ei original, este o sare ce s-a născut în Himalaya și este G.E.N.I.A.L.Ă. Dacă îți plac ouăle și n-ai gustat Kala Namak până acum, trebuie neapărat să o cauți, și s-o folosești, apoi, în special în salate cu frunze verzi.
Pe a mea am cumpărat-o din Creta și sincer, am stat câteva minute uitându-mă la plicul acela pe care scria ”black salt”, dar în care se afla o pudră, ciudată, rozalie. Nu știam nimic despre ea, dar m-am decis să plonjez în necunoscut și să descopăr, apoi, cum este.
Odată ajunsă acasă, am început să caut mai multe despre miserioasa rocă măcinată. Și când, în sfârșit am gustat-o, am fost uimită. De gustul complet diferit pe care l-a dat salatei mele din frunze verzi și a gustului și mirosului puternic de ouă. Da, Kala Namak este foarte bogată în sulf. Și de aici și gustul ei atât de interesant și a beneficiilor în digestie pe care practicienii medicinei ayurveda jură că sarea neagră le are.
Astăzi am adunat, din nou, o parte din roșiile cherry care continuă cu spornicie să se îmbujoreze pe tulpină și imediat ce am văzut frumusețea de salată verde din imediata lor apropiere am știut imediat ce o să mănânc. În drum spre bucătărie am rupt și câteva frunze de busuioc cu intenția de a le arunca și pe ele în salată.
Salata din salată verde, șalotă, telemea, roșii și funze de busuioc n-ar fi avut nimic special dacă alături de brânză și de toate cruditățile nu s-ar fi aflat ingredientul meu minune. Kala Namak
…așa am reușit să combin ținuturile sărate din bazinul Mării Mediterane, cu înălțimile amețitoare ale Himalayei…
Rate this recipe
1 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.