În cazul meu şi al lui Laurenţiu, un lucru e cât se poate de clar: nu ne plac, defel, lucrurile de serie. Şi trebuie să recunosc, mi se pare oribil să ţin în casă mobilier din PFL, fără personalitate, suflet şi viaţă. Când am de-a face cu astfel de canapele, comode sau biblioteci am senzaţia că însăşi viaţa mea nu are însemnătate. Poate din cauză că acolo, acasă, înconjuraţi de lucrurile care ne sunt cele mai dragi, ne regăsim, ne încărcăm bateriile căutăm şi găsim puterea de a merge mai departe. De a lua viaţa în piept. Cel puţin aşa văd eu lucrurile şi, din fericire, Lau îmi împărtăşeşte opinia.

În materie de casă, mobilier şi idei de decorare suntem aproape la fel şi ştim că trebuie să ne îndrăgostim de lucruri pentru a le putea primi şi integra în universul nostru.

Tocmai acesta este motivul pentru care mergem întotdeauna cu mult entuziasm în bazaruri şi alte locuri cu „vechituri”, cât mai deschişi la minte şi privind fiecare obiect interesant, „găsit”, cu entuziasm, în viitor. Pentru că exact aşa cum am făcut şi cu casa noastră, pe vremea când era plină de bălării şi în starea ei jalnică, nu privim masa, dulapul sau scaunul din faţa noastră. Prăfuit, jerpelit şi lipsit de savoare şi strălucire, ci îl vedem în viitor. Reparat, vopsit, eventual retapiţat.

În materie de spaţiu, sufrageria noastră e cea mai mică din toată casa. Şi nici nu ştiu cum am reuşit să punem totul acolo fără să o aglomerăm. Însă albul pereţilor, micile accente de negru şi roşu, nuanţele neutre şi corpurile de mobilier disparate, fără nicio legătură unele cu celelalte, reuşind să creeze o lume albă, bej şi wenge, cu multe surse de lumină. O astfel de sursă de lumină a devenit de o zi şi cea mai recentă achiziţie a noastră: o vitrină pentru colţ, cu mult lemn, de aproximativ 2 metri, cu rafturi luminate şi suflet vintage pe care am cumpărat-o (la reduceri) cu 480 lei. Când am găsit-o era prăfuită, maro şi mirosea a vechi. Acum e albă, frumoasă, caldă şi tânără. Plus că face mica noastră sufragerie să arate senzaţional.

Cât despre mine….Nici nu ştiu dacă am avut vreodată ceva atât de frumos şi de interesant.

Poate vitrina noastră cea nouă (cu suflet vechi) este şi cea care m-a făcut să mă trezesc azi foarte devreme. Suficient cât să am timp să pregătesc câteva rotocoale de pizza. În care am pus ce am găsit prin frigider: roşii la cutie, salam uscat, o mână de roşii galbene, brânză telemea, puţintel usturoi, ierburi…multe ierburi, vreo 3 cepe verzi, parmezan şi dragoste.