The ultimate grilled cheese sandwich (cu pastă de anghinare)!

….nu-mi stă în fire să mănânc sandwich-uri. Nici hamburger sau cheeseburger. Şi rezist (fără prea mare efort) tentaţiilor care se numesc KFC, McDonalds sau pizza. Nici nu ştiu de ce pentru că – trebuie să recunoaştem –  tot ce e prăjit bine în baia de ulei nu poate fi altfel decât M.I.N.U.N.A.T!

12

Oh, da! Îmi plac prăjelile (ca 90 la sută din oamenii de pe planetă), dar probabil că, în toţi anii în care am încercat să o las mai moale cu cartofii prăjiţi şi cu tot ce e deep fried, s-ar putea să fi reuşit să-mi „construiesc” un blocaj pe undeva prin creier. Şi acum, deşi nu spun nu unui şniţel de pui cu cartofi prăjiţi, nu tânjesc după mâncarea de genul ăsta.

2

2915

E totuşi ceva după care tânjesc. Primăvara. Mi-e dor de vremurile călduţe şi de felul în care iarba mustăceşte la soare. Şi tocmai pentru că mi-e dor de grădina frumoasă plină de trandafiri şi levănţică înflorită, am creat azi o alt fel de grădină. Una în miniatură, într-un bol şi are suficient de multe elemente naturale pentru a fi colţişor rupt din pădurea de la marginea oraşului nostru. Pentru a o face, însă, mai interesantă i-am adăugat încă ceva. Un mesaj într-o sticlă care, pare-se, a căzut din cer.

1317

Dar mai bine să lăsăm grădina să stea liniştită în universul ei de sticlă şi noi să povestim de minunatul sandwich cu două feluri de brânză, chorizo şi pastă de andive pe care l-am pregătit de dimineaţă.21

pentru a celebra soarele minunat care ne-a zâmbit încă de la primele ore

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 1 rating

CADOURI Lullula – recomandarea Rețete Fine

About Chef

Related Recipes