Viaţa noastră era cu totul altfel cu exact doi ani în urmă… Locuiam la bloc, într-un apartament situat într-o zonă bună a Sibiului, care, însă, nu era al nostru (apartamentul :P). Tot cu doi ani în urmă, sfârşitul lui februarie ne-a prins căutând cu îndârjire o casă. A noastră. Şi privind în urmă realizez că, deşi a fost EXTREM  de greu totul, nu aş schimba nimic din toată frământarea aceea prin care am trecut.

Căutarea a durat câteva luni bune. Vreo şase. Aproape cu precizia unui ceas elveţian. Dimineaţa, la amiază şi seara. De multe ori pe tot parcursul zilei. Şi am avut de-a face, cred, cu toate agenţiile imobiliare din oraş.

Până la urmă, consecvenţa a dat rezultate şi am găsit ceea ce căutam. O casă veche, mai mult mijlocie decât mare, cu un teren numai bun pentru a adăposti viitoarea grădină pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Şi dacă până în acel moment ne-a fost greu, am realizat că etapa în care intram (a băncii) era şi mai nasoală decât căutatul unei case. Ambele dovedindu-se mai apoi, din luna lui iulie, floricele la ureche pentru coşmarul pe care l-am trăit.

A meritat, însă, totul. Şi puţine lucruri se compară cu satisfacţia uriaşă de a reda viaţa unei case vechi şi de a vedea grădina înverzind puţin câte puţin, mai ales în condiţiile în care toate acestea păreau aproape imposibile la începutul lui 2012, de exemplu.

Dintre toate transformările pe care le-a suferit casa noastră, cea mai dramatică a fost, de departe, bucătăria, care a prins viaţă într-o fostă cameră. Cu podeaua ei din lemn nou – nouţă, cu ţevi de apă, de canalizare şi tot tacâmul. Şi chiar dacă „bucătăria” era bucătărie prin locurile nevăzute (la ţevi mă refer), mult timp n-am avut un loc de gătit „cumsecade”, aragazul mai mult făcea figuri iar de cuptor nici nu poate fi vorba. Încă îmi amintesc prea bine cum stăteam cu chibritul aprins vârâtă aproape toată în cuptor, rugându-mă să se aprindă focul. Da, ştiu, nu e cea mai faină poziţie. Plus că nu eram scutită de nervii aferenţi.

Timpul a trecut şi acum, la un an şi aproape jumate,  pot spune liniştită că am unde să gătesc, la ce, am schimbat şi frigiderul care la un moment dat părea minuscul şi, unul dintre aspectele importante, avem spaţii de depozitare.

Aceasta nu este, însă, forma finală în care se află bucătăria, dar felul în care s-a transformat e chiar plăcut. Pot spune cu mâna pe inimă, fără să greşesc. Mai ales că aşa cum este ea acum, mă inspiră la gătit şi inventat reţete. Cât mai simple, rapide şi interesante, sper eu.

Şi ca să revin la titlul „articolului” de azi, sunt câteva lucruri fără de care nu stau aproape niciodată în casă: aluaturile de foietaj şi de plăcintă în congelator, pâinea cu unt şi ierburi îngheţată, pastele (de grâu şi de orez), uleiul de măsline extravirgin, usturoiul şi cutiile cu roşii (întregi sau tăiate cubuleţe) conservate, mazărea şi fasolea verde din congelator. Aşa mă asigur că tot timpul voi putea încropi ceva de mâncare. Chiar şi în zilele cele mai lipsite de chef.

Cam aşa cum am făcut cu brânza telemea cumpărată de la „ţărani”, care părea trecută uşor de „prima tinereţe” şi cu nişte felii de chorizo (puţin picant), salam bun, un ou, seminţe de susan, două pachete de aluat foietaj plus un cuptor încins.