Perfect echilibrată. Între dulce, sărat și acru este mâncarea asiatică. Poate, pe alocuri, de-a dreptul fascinantă. Cam la fel cum am găsit ciupercile shimeji, subțiri și lungi, aproape suprarealiste. Semănând întrucâtva cu niște fire de ață, ori cu acele de gămălie. De mâncat.
Niciodată nu ne vom apuca de mâncat ace de gămălie (poate doar dacă am avea probleme serioase la ”mansardă”), dar ciupercile shimeji nu trebuie în niciun caz ratate.
Eu le-am găsit într-un supemarket (la Lidl), apoi la hypermarket (Carrefour) și m-au intrigat de fiecare dată. Așa cum stăteau ele, în cutiile cele negre, din plastic, văduvite de lemnele vii pe care copilăriseră, privindu-mă curioase de după pungile ușor aburite în care fuseseră ambalate. Și da, ați intuit bine. Nu le-am lăsat acolo. M-am îndurat, și cu o curiozitate uriașă împachetată, și ea, în sacoșa de cumpărături, le-am luat acasă.
”Tiiiiii”, m-am gândit eu odată ajunsă la destinație, ”de cumpărat le-am cumpărat, dar ce, oare, să fac acum cu ele?” Și m-am dumirit destul de repede. Întrucât le-am pregătit la foc iute, cu unt, usturoi și fulgi de ardei iute, combinându-le, apoi, cu minunatele paste subțiiiiri de orez, stropindu-le – după bunul obicei asiatic – cu sos de soia, puțin teriaki și zeamă de limetă.
Rate this recipe
1 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.