Reţeta pe care v-o propun în această dimineaţă (deja sunt orele amiezii, dar mă rog, ziua începe diferit pentru fiecare) este cu totul şi cu totul specială. În primul rând pentru că nu vorbim despre o simplă omletă, păpăradă sau papară cum îi zice creaţiei prin alte părţi ale ţării, dar nici despre o tocană de legume în adevăratul sens al cuvântului.
Ingredientele pe care le-am amestecat de dimineaţă într-o tigaie înaltă (deşi se poate folosi orice fel de tigaie cu fund antiaderent) sunt absolut banale, nici-o iarbă aromatică nefiind sacrificată în timpul acestui proces. Ingrediente banale, da, dar cu rezultate absolut spectaculoase.
ÎN DOAR 30 DE MINUTE!!!!!!!
Pentru că deşi sunt conşientă că n-ai cum să faci pâine într-o oră, întrucât aluatul are nevoie de timp să dospească şi să crească, sunt la fel de sigură că aş înnebuni şi aş primi şi acte pentru asta, de-ar trebui să stau o zi întreagă lângă sobă. Pentru a găti o tocană, de exemplu.
Simplu, rapid, proaspăt şi gustos sunt principiile de bază ale „bucătăriei” mele, aşa că spun şi eu ca Jamie (Oliver, care altul?) „Crezi că n-ai timp de gătit? Ia mai gândeşte-te!”
Şi, he he, mai treci pe aici :)))))
Rate this recipe
2 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.