Pe vremuri…puteam să jur că nu există om pe planeta noastră care să nu iubească ciorba de salată. Asta din cauză că, deși nu m-am omorât niciodată după ”zămuri”, întotdeauna am fost la un pas de nebunie când a venit vorba de ciorba de salată.
Mai târziu am aflat, nu fără stupoare, că nu tuturor le place ciorba asta și atunci am realizat că, atunci când vine vorba de ”zama” de salată nu există cale de mijloc: ori îți place la un nivel care frizează nebunia, ori nu-ți place. La fel de mult.
E interesant, nu-i așa? Să existe gusturi, dar mai ales preparate care să stârnească asemenea reacții în oameni. De ori, ori. Și trebuie să recunosc că mi s-a întâmplat de multe ori să dau peste așa ceva.
Totul a început cu măslinele. Pe care, trebuie să recunosc, le-am urât din toată inima. Dar, cu persevernță, gustându-le în ciuda repulsiei pe care mi-o cauzau, m-am trezit, într-o bună zi că-mi plac. Din toată inima.
Atunci am înțeles.
Că gustul poate fi strunit, îmblânzit, învățat.
Rate this recipe
1 People Rated This Recipe
Average Rating
No comments yet.