Salată ”caprese” de inspirație mediteraneană

Vara aceasta ne-am bucurat de… vară. S-a întâmplat doar pentru o săptămână, în Creta, și deși la noi nu a plouat chiar tot timpul în această vară,  acolo, în insula prinsă în mijlocul mărilor am simțit anotimpul cel cald. Cu soare, briză, mare, cu oameni frumoși, veseli și prietenoși, care, știam deja, gătesc incredibil de bine.

Nu am spus-o niciodată aici, însă ador experimentele de toate felurile și mai ales culinare, așa că ori de câte ori ajung prin cine știe ce țară străină e musai, musai să gust specialitățile locale.

Creta în general și Chania, în special, sunt locuri de vizitat. În primul rând de către un gurmand care, vă promit eu, va găsi acolo unele dintre cele mai gustoase bucate de pe pământ. Și de se întreabă cineva, da, mi-ar fi plăcut să rămân acolo. Prinsă între farfurii, ape turcoaz, plante uscate și pământ roșu, între mistere, legende și dragostea de viață a oamenilor.

Ah și n-am putut pleca de acolo fără niște condimente care îmi lipseau  – piper roz, șofran, sumac și sare neagră – și fără câteva farfurii azurii ca cerul Cretei. Le iubesc din tot sufletul și ori de câte ori le văd îmi amintesc de una dintre povestioarele din cartea lui Jim Crace, ”Cămara diavolului”. Cea care lansează teoria că fructele exotice poartă cu ele căldura locuui din care vin. Și dacă fructele o pot face, farfuriile cu ce sunt mai prejos? Așa că închid ochii, privesc în viitor și mă observ în iarnă, gustând o supă fierbinte dintr-o farfurie cu gust de vară și de Creta.

Dar ia să revenim, mai bine, la oițele noastre, să nu mai batem câmpii și să vă prezint prânzul meu. Salată caprese, cu brânză pecorino.

Toată lumea a auzit, probabil, de salata caprese. E acea frumusețe de care papilele gustative jură să se îndrăgostescă formată din mozzarella, roșii, busuioc, sare, piper, ulei de măsline și oțet balsamic. Da. Nimic complicat, dar, ciudat, foarte sofisticat.

Mie una nu-mi place mozzarella chiar așa de tare, dar știu prea bine că roșiile și brânza au făcut odată o nuntă în cer. Așa că, am înlocuit brânza mozzarella cu pecorino. Nu e prima dată când fac salata aceasta, dar este pentru prima dată când am gustat-o dintr-o farfurie albastră

Recipe Rating

  • (5 /5)
  • 2 ratings

About Chef

Related Recipes