De cele mai multe ori, când te gândești la consumul de calorii, sportul și mișcarea intensă sunt primele care îți vin în minte. Este adevărat, orice formă de sport, de la simplele abdomene, la aerobic, zumba și toate celelalte, promite să pună la respect toate grăsimile care abia așteaptă să se depună în cele mai […]
Tag Archives | sanatos
Patru feluri de a vopsi ouăle de Paști în mod natural
Nici n-a început Postul Paștelui și eu mă gândesc deja la ouăle vopsite, veți spune, poate. Da, uite că s-a întâmplat, chiar dacă ortodocșii nu sunt nici pe departe ”in the Easter mood” (în starea specifică sărbătorilor), iar eu sunt cât se poate de ortodoxă. De vină pentru activitatea mea de azi dimineață, când am […]
5 lucruri pe care să le faci în această primăvară
Prima zi din martie, deci de primăvară, este cea în care, trebuie făcute rezoluțiile. Nu la început de an. Pentru că luna ianuarie ne găsește deprimați, fără energie sau chef de viață, cu o mare dorință de ”hibernare”, degustat mâncăruri care ne amintesc de copilărie și zile mai calde. Pe de altă parte, primăvara, cu […]
5 pași care te vor ajuta să mănânci mai multe legume și fructe
Un studiu al University College London a arătat că persoanele care mănâncă până la șapte porții de legume și fructe pe zi, se bucură de o sănătate cu mult mai bună decât cei care se delectează mai mult cu carne. Dintre legume și fructe, legumele și salatele se dovedesc a fi, însă, cele mai benefice, […]
Cum se face un ou poșat? (VIDEO)
Un ou poșat este un preparat ușor, foarte la modă, preferat de bucătăriile și restaurantele sofisticate, în diverse combinații. Oul poșat este cu mult mai sănătos decât oul ochi, prăjit, oferindu-ți satisfacție maximă, cu mai puțină grăsime și calorii. Oul poșat nu este doar gustos, ci și foarte rapid și ușor de preparat. Pune o […]
Cum am slăbit? Pasul al III-lea. Cum combinăm alimentele
Tradiția ne-a ”învățat” că, dacă vrem să fim bine hrăniți, trebuie să fim siguri că mâncăm ca oamenii botezați. Adică nu ne mâțâim la masă că aia nu mâncăm sau că aialaltă nu ne place, ci ne umplem ”blidu’” (farfuria) cum se cade, ochi, dacă se poate, și nu lăsăm nimic și mâțelor. Hmmm…Eu am […]
Articole recente
- Cum să faci crusta pentru quiche și tarte sărate
- Cum să fierbi orezul perfect, ca un asiatic
- REVIEW: Petit Patis (de pe strada Turnului din Sibiu) – un loc cu gust bun şi… dulce
- Sintra (Portugalia). Magia s-a născut la Quinta da Regaleira
- Campania ”Și eu dau aripi!”: De ce să ajutăm? Pentru că putem :)
Alte Rețete
-
Fin & Delicat. Unt cu flori de chives și sare...
Așa cum am spus și cu alte ocazii, condimentele –...
Recipe by Alexandra | -
Sofisticat: Supă cremă de sparanghel verde
La fel ca ridichile, spanacul, leurda, ceapa și usturoiul verde,...
Recipe by Alexandra | -
Orzo cremos cu spanac și sparanghel verde
Orzo (paste scurte care seamănă cu orezul), lapte, spanac, parmezan,...
Recipe by Alexandra | -
Cu gust de soare, mare și viață lungă: Prăjitură cu...
Măslinul, copac bătrân și înțelept, nu este nici pe departe...
Recipe by Alexandra | -
Sofisticat: Quiche cu trei brânzeturi și roșii uscate la soare
Nu se știe exact cine au fost cei care au...
Recipe by Alexandra |