Am copilărit la bloc și îmi amintesc foarte bine cum săream coarda lângă bătătorul de covoare, jucam schenkel (după cum îi spunea jocului de elastic la noi, la Sibiu), flori, fete și băieți, prinselea sau, când ne supăram ne luam la bătaie. Hahahaha  asta este cât se poate de adevărat și cred că nici măcar nu sunt singura care se bătea cu fetele și băieții în fața blocului.

Mai târziu, pe când aveam 20 și ceva de ani, ne-am mutat la casă. Unde m-am trezit și cu o mică grădină. O numesc grădină, acum, când văd liliacul adus de la bunica de la Turda, plin de boboci gata să înflorească,  iubitele mele levănțici transformate în tufe dese, trandafirul cățărător și galben suit sus pe gard, ori smochinul care de vreo doi ani își coace cu nonșalanță smochinele. Pe vremea aceea nu era aproape nimic în curte, dar acolo, în pătrățelul acela încercuit de ferestre și ziduri am aflat că, de fapt, îmi doresc o grădină.

E interesant, dar pe vremuri, nu mă gândeam că vreau neapărat o casă. Îmi doream, în schimb, o grădină pe care, acum o am. Și o iubesc din toată inima. Pentru că parcă nu există bucurie mai mare ca atunci când văd plăntuțele dezvoltându-se, crescând din grija mea și explodând în zeci de cascade colorate.

Iubesc grădinile. Pe toate. Dar cel mai mult îmi plac cele pline de mistere și unghere ascunse, nedisciplinate, sălbatice, cu cadrane solare, iazuri, cuiburi de păsări, liane și tufe înflorite. Îmi plac, în egală măsură, ierburile aromate, oglinzile care fac spațiile să pară mai mari, pietrele cu inscripții și fântânile cu mozaicuri.

Grădina noastră e foarte tânără. Și nu chiar atât de mare încât să pot crea prea multe unghere și ascunzișuri, însă nu pot și nu vreau să o pun la disciplinat, în genunchi pe coji de nucă, și nici nu pot să așez florile în rând, ca roșiile sau ceapa prin rozoare.

Grădina mea e parte din sufletul meu și îmi aduce multă bucurie și satisfacție acum, la început de mai, luna perfectă pentru ccumpărat, gătit și savurat sparanghelul.

Treaba cu sparanghelul e la fel ca cea cu ciorba de salată. Ori îți place, ori nu. Dar dacă ai o cât de mică îndoială și nu ești sigur(ă) că îl urăști din toată inima, mai gustă-l. S-ar putea să te îndrăgostești iremediabil plus că le vei face mult bine rinichilor, dar mai ales papilelor gustative când îl vei pregăti în cel mai simplu și gustos mod posibil.